Un facelift survenit dupa ceva care tot cu fata are legatura
Din ce ne-aducem aminte, primul cap in usa de la acvariu l-a dat Serban. Fire disruptiva, a incercat la scurt timp o a doua iesire neconventionala. Printr-un geam lateral. Lucru soldat cu un nas spart si o serie consistenta de invective la adresa minimalismului in design.
Am mai zice ca istoric a fost si accidentul lui Catalin Dragan, care a incercat sa iasa pe la vinclu. Cu toata puterea lui.
Altfel, accidentele la locul de munca au continuat pe parcursul a vreo doi ani, diversi alti "deschizatori de drumuri" ambitionandu-se sa vada daca este posibila penetrarea fara sange a unui geam cu grosimea de 1,5 centimetri.
Din fericire, lungul lant al ghinioanelor a fost totusi frant de fostul nostru art director, Octavian "Mortu" Viorel. La randul lui victima a peretului din sticla, Mortu a venit cu niste propuneri de semnalizare a usii si imprejurimilor. Din care s-au ales "sinusoidele". Care s-au intins de curand si pe alte geamuri. Nu de alta, dar dupa recentul "esec personal" al lui Cristi Matache, am realizat doua lucruri. Unu: melanjul asta de "cozy" cu "industrial" arata misto, dar are o fisura nasoala in concept. Doi: fisura s-a intins pe fetele a juma de agentie.
Prin urmare, acum avem "sinusoide" si pe geamurile de la balcon, si pe alea de la contabilitate. N-am facut bine?
Printre propunerile lui Mortu erau si niste x-uri mari, albe, ca la geamurile de la blocurile in constructie. Si niste pesti, pe ideea ca e acvariu. Am preferat totusi sinusoidele. Sunt ceva mai grafice, nu "invadeaza spatiul" si parca nici nu imbatranesc la fel de repede ca aberatiile alelalte.
Rencontre-ul lui Matache cu sticla a fost similar cu o exorcizare dintr-un film serie B. L-am vazut cum vorbea la telefon si mergea repede spre balcon, ca nu erau lucruri pe care sa le auzim si noi. A apucat sa mai spuna doar "e pe okazii", cand, dintr-o data, o forta invizibila i-a paralizat mersul. S-a zvarcolit frenetic o fractiune de secunda, dupa care a cazut moale in genunchi.
O faza cum poate doar pe la Brussolo mai intalnesti. Desi nu stim inca sa fii scris ceva cu dark forces si publicitari din sectorul 5. Si, ca tot veni vorba, de la siropul ala cu oameni carora le cresteau oasele pana ieseau prin piele, stie careva alta carte smechera de-a lui?
11 comentarii:
personal ma asteptam ca sinusoidele sa duca asimptotic spre uitarea mortului.
uite ca nu, va multumesc.
si ca tot m-ati bagat la necrolog, las si eu o rugaminte cu limba de moarte:
scrieti si voi pe sinusoide (cum facea mortu'), sa capete si alt sens decat ala de spert capete.
e una buna cu niste pitici care coboara intr-o mare facuta de fapt de unii care stateau claie peste gramada, si carora le cresteau niste chisturi pe oul piciorului, chestii recoltate de pitici care se catarau pe ei (nu mai stiu exact ce erau acesti ei) pana la suprafata
anonim e pe ciuperci, big time, si cred ca e in timpul orelor de program.
Brussolo care ? Serge ?
ati putea sa botezati sinusoidele cu numele celor care au incercat, involuntar, sa le imprime o miscare oscilatorie. eventual si cate o poveste a pataniei,in 10 cuvinte maxim
bravo!
anonim e doar pe paracetamol si vitamina c, si nici nu e in timpul orelor de program, intrucit nu poseda servici si birou, se simte bine si asa
cartea de care vorbeam se numeste 'carnavalul de fier'
mai merita studiata 'krucifix', pasajele cind se pisa oamenii pesti vii direct pe pula
Ar trebui sa ma exprim si eu, in calitate de autor al conceptului "cu fisura". Ar fi nedrept sa mi se atribuie tot meritul pentru reusita instalatiei infernale de accidentat creativi si sa nu mentionez si alte entitati care mi-au facilitat reusita diabolicului plan. Cum ar fi, de pilda, departamentul contabilitate. Mai exact: in ziua in care s-au descarcat dosarele sus numitului departament, s-a constatat ca volumul acestora depaseste cu mult spatiul din dulapurile ce-i fusesera alocate de onor conducerea intreprinderii. Drept urmare, dulapurile pe roti care delimitau meeting room-ul si-i ingradeau astfel orice valente contondente au luat drumul bejaniei catre camera din care se distribuie banii (care, iata, au vorbit), lasand astfel liber acces catre infamele suprafete de sticla. Nu-i nimic, s-a zis la vremea respectiva, vom suplimenta numarul "cutiilor" paravan exact cu numarul celor miseleste deturnate. Dar chiar atunci inca un eveniment s-a asternut in calea integritatii fizice (si nu numai) a angajatilor : Criza Mondiala. In lumina acesteia, investitia in dulapurile suplimentare a devenit o povara pentru institutia din care provin majoritatea victimelor si iata cum, din nou din meschine motive contabilicesti, atat sticla cat si creativii au ramas neprotejati, cu urmari dureroase cel putin pentru una dintre parti. Salut pe aceasta cale prompta initiativa de a lipi niste gratioase insemne grafice pe bucatile de sticla. Originalitatea acestui mijloc de protectie simplu si inovativ nu trebuie sa ne mire din partea unei agentii renumite pentru efficienta. Poate doar promptitudinea cu care s-a aplicat (dupa cca 2(doi) ani de lupte sangeroase cu capcanele transparente) dar, pana la urma, stie oricine ca cizmarul umbla descult si o agentie cu departament specializat nu are grafica pe usa de sticla. Ar mai fi de mentionat ca, prevazand acest aspect, am predat acum cca 731 de zile un fisier vectorial cu grafica inspirata din insemnele de pe shipping-case-uri pe care complicii mei din sanul agentiei, iata, nu le-au produs nici pana in ziua de azi preferand in virtutea unui optimism prea zelos sa-i lase pe colegii lor ce nu vad jumatatea plina a sticlei, macar sa o simta.
Textul asta e exact ca design-ul: cu pretentii mari si eficienta redusa.
Din cate am inteles oamenii dadeau cu capul de usile de sticla, nu de pereti. Si nu cred ca dulapurile mutate la contabilitate erau gandite sa fie puse in fata usilor.
Draga constatatorule anonim: da, ai observat cu perspicacitate ca dulapurile nu urmau a fi puse in dreptul usilor. Nu, ele delimitau vizual zona de sticla de langa usi, la fel de periculoasa ca si usile. Cat despre usa de sticla, acesta e un obiect des intalnit in ziua de azi (sugerez o vizita pe la mall Baneasa) pe care nu arhitectul sau conceptul lui "ineficient" il pot transforma in obiect contondent ci lipsa instinctului de conservare la utilizatori. Doar animat de un spirit kamikaze as fi folosit cu incapatanare timp de 2 ani o usa de a carei existenta uit zilnic, fara sa-i lipesc un sticker . Din nou, recomand un "research" la oricare dintre mall-uri, unde sute de mii de vizitatori, adulti, batrani, copii, se lupta zilnic cu usi de sticla si spre deosebire de cei cativa angajati Head, nu pleaca pe targa sau, ma rog, nu i-am vazut eu. Iar sticker-ele, din cate stiu eu, sunt mai degraba o treaba de grafica si agentie decat de design interior iar a da vina pe "conceptul ineficient" cand dai cu capul in usa de la propriul birou este in cel mai bun caz amuzant dar in nici un caz flatant pentru cei ce-si ling ranile astfel produse. E adevarat, copilul meu de 3 ani are exact aceeasi abordare si, din cand in cand, trebuie sa batem usa. Cel de 5 ani deja a inteles: nu e vina usii, nu o mai batem. Si, constatatorule, nu mai fii rautacios, chiar daca esti parte vatamata. Bafta la mall! Gata, promit sa nu va mai scriu dar chestiunea ma cam privea direct.
Sunt foarte curios ce crezi tu, Corvin, ca spun comentariile astea despre tine.
Trimiteți un comentariu