Claxoane funerare.

Ieri, circa 45 de minute, intersectia mea a fost tulburata si blocata de 3 inmormantari. Coloana, indurerati, claxoane non-stop, trecut pe rosu, totul cu o isterie si o ghiolbanie care n-au nimic de-a face cu “ultimul omagiu”.

Din punctul meu de vedere a fost ultima golanie si magarie pe care mi-au facut-o respectivii decedati. Dupa ce m-au calcat pe picioare in autobuz si mi-au ocupat locul la meci, dupa ce au flegmat pe trotuar si l-au votat pe Iliescu in ’90, iata-i trezindu-ma in sfanta zi de sambata si blocand intersectia trecand pe rosu.

Traditie, veti spune unii. Oare? La tara carutele aveau claxon cumva si era semafor pe ulita satului? Scrie undeva ca se suspenda codul rutier cu ocazia ridicarii la ceruri? Sau are cumva “dricul” cu prosoape statut de ambulanta? Trebuie oare omul dus de urgenta spre iad?

Pervazele si balcoanele erau insa pline, ceea ce de fapt explica toata acesta nebunie. ”Nu l-ati observat pe tataitza nostru toata viata, dar iata, mort fiind, ii facem cadou un minut de faima”. Asta da, dragoste filiala.

Dar de ce oare mi-a casunat atat de nasol pe convoaiele funerare? Cu ce sunt ele mai rele decat dubele cu amplificare care urla in intersectii tot soiul de mascari publicitare? In apararea noastra n-am de spus decat ca noi niciodata n-am propus aceasta medie borata vreunui client.