Masina cu sange care trebuia sa promoveze concertul de duminica seara nu a fost aprobata de catre organizatorii festivalului pe motiv ca o astfel de imagine sangeroasa l-ar deranja pe Marilyn Manson.
Tot ce se poate. Sunt multi oameni care nu suporta sangele si care lesina cand vad cea mai mica picatura. Poate e si Manson unul dintre ei.
P.S.: Pentru cei care nu il stiu pe sensibilul artist, publicam in continuare cateva capturi din ultimul sau videoclip. 
a fost un moment in viata mea cand aveam 8 ani. asta se intampla acum 20, deci nu-i nici o suparare. stateam in cartierul Prundu, fosta comuna periferica a Pitestiului. vecini, acordeonul seara la scara, seminte de floare, fratii peste, schimb de timbre si de casete video. prietenie.
20 de apartamente imparteau o scara de bloc iar familia mea impartea cu familia Burcea un perete comun. si seri la cafele si discuri cu Pink Floyd. daca noi eram intelectualii blocului, tata fiind subinginer, atunci ei erau occidentalii, domnul Burcea fusese plecat in Egipt si oricum avea pick-up Concert 2030, statie Sony, minge Artex si video.
cand eram mic nu prea intram la ei in casa cu totul, adica na!, intram pe hol, rezolvam cu ce treaba ma trimiteau ai mei si plecam. in hol vedeam in sufragerie, prin usa intredeschisa. vedeam un fotoliu si in spatele lui peretele vopsit in forma unei jumatati de scotian si a unui pachet de tigari More.
eram foarte intrigat de peretele ala, as fi vrut sa-l vad pe tot, mi se parea smecherie internationala! noi n-aveam nici video dar nici perete asa lucrat! nasol!
am mai crescut, am capatat dreptul de a intra in sufragerie si de a ma minuna de tot luxul vopsit pe perete.
un prieten de-al domnului Burcea, om nascut in Silistea-Gumesti, Teleorman, ii pictase sub auspiciile unui brief precis cam ceea ce era top pe vremea aia.
dupa 20 de ani am citit cartea lu' Eugen Istodor si am inceput sa imi amintesc. primul lucru a fost fix peretele. pictat, More, White Label, Sony, tot ce visasem eu cand aveam 8 ani am putut sa revad acum. cu ochiul de art director (ca nu ma mai rabda pamantul!) la fel se vad lucrurile. se vede precis "aspirationalul colectiv", acordeonul la care se canta Lambada si tatii ce jucau fotbal cu mingea Artex a domnului Burcea, dar numai pe iarba, sa nu se toceasca pielea!
(Tavi)
Sofer libidinos se retrage la familie:
- O noapte cat mai usoara la domnisoarele de la dispecerat si bafta la bani la colegi; succes pana maine!
La fel si clientul nostru. Vrem asa dar nu asa. Pai cum asa? Pai ca taximetristul; adica sa fie liniste la domnisoarele de la dispecerat dar si bani la colegi. Asa?! Nu s-a gandit ca una o exclude pe cealalta, logic, daca nu suna telefonul la fete, nu suna nici zdranganeii in portofel la colegu'.
Daca alegoria vi se pare prea in ceata nu e vina mea, asa sunt si eu.
(adica Tavi)
Nu, acesta nu este inca un post despre betia din excursia Headvertising in tara vecina.
Este un post despre campania UniCredit Tiriac Bank care s-a extins, la cererea inspirata a clientului, si pe litoralul bulgaresc unde tinteste romanii plecati in cautarea unor nisipuri mai de aur.
Probabil ati vazut deja prin presa si pe strada variantele locale.
Asa ca iata acum, mai jos, si varianta de peste hotare.
Face ca nimeni altul gazetarie pe TV, ancheta de tip jurnalistic, filmari din trei surse, scenarii elucubrante si scandal pe impulsurile telespectatorilor, gen.
Poti sa nu-l respecti?
Servetele cu alcool pentru curatat lentile de ochelari, monitoare, oglinzi etc. Nu lasa urme, costa 50.000 de mii (celelalte sunt mai scumpe si mai putine in cutie) si nu sunt imbibate in alcool (celelalte sunt imbibate in alcool). Se gasesc pe langa casa in Gima si Carrefour, si oricine foloseste unul o data, se duce si-si cumpara cutia intreaga. Misto ca nu e nicio marca scrisa pe cutie, spune direct, “servetele de curatat ochelarii”. Lucru pe care nu l-am schimba, daca se intreaba cineva ce-am face pentru marca asta, primul si primul lucru.
Dupa cum spuneam, imediat ce am iesit de la Ideas Forum mi-am dat si seama ce trebuia sa spun acolo si n-am spus si probabil ce trebuia sa spun altfel pentru ca probabil ca nu m-am facut inteles.
Nu a fost deloc o pledoarie pentru bagat picioarele in orsice componenta estetica a job-ului nostru. Era doar o constatare a faptului ca - tinand cont de faptul ca aproape nimeni nu intelege si apreciaza bibilul & mestesugul - nu trebuie sa ne taiem venele cand, fortati de imprejurari (timp, buget) nu facem lucruri super-frumoase. Pentru ca s-ar prea putea ca, in logica vremurilor noastre cretine, sa fie mai bine asa - pentru ca astfel poate ca vom comunica mai eficient.
Era un set de solutii anti-innebunit, pentru ca pana la urma innebunesti daca continui sa incerci sa traiesti in publicitatea lui 2007 dupa valorile lui 1967 sau chiar 1997. Cum de pilda inca fac eu, cum facem multi dintre noi. A fost o lume glorioasa, plina de dinozauri mari, spectaculosi cu gheare lungi si solzi colorati. Dar incepe o lume a unor mamifere mici, cu blana gri cu dungi bej. Rapide, puchinoase si oportuniste. Bine camuflate in jungla din ce in ce mai deasa a mediilor de comunicare si adastand pe langa content-ul unde vin sa se adape consumatorii.
Si de aceea prezentarea noastra era un fel de incurajare pentru cei care poate se simt prost pentru ca, in loc sa le creasca gheare si solzi, descopera in fiecare dimineata uitandu-se in oglinda ca blanita care le iesise pe spinare e din ce in ce mai deasa. E normal. E o adaptare la mediu. Vom deveni mamiferele despre care vorbeam. Si probabil ca astfel vom supravietui.
serban
PS - credits: e momentul sa ii dam Cornelului ce e al Cornelului - peste tot unde s-a scris despre prezentarea noastra mi s-a atribuit mie paternitatea ei. insa adevarul e ca are si o mama, pe care o cheama Gologan. Am gandit-o impreuna, am scris-o impreuna. Dupa care tot el a desenat-o si a ilustrat-o. Ne-au mai ajutat Tania, Kati, Tavi & Razvan. Iar Adi Enache a facut fulgerator stickerele pe care le-am "samplat" la conferinta. Speram ca astfel sa fi facut 100 de frigidere fericite.
Azi a fost prezentarea, pana la sfarsitul saptamanii vine raspunsul.
Fie ca cel mai bun sa invinga, right.
Prietena mea lucreaza ca profesoara de germana. Pentru a umple timpul liber, are grija de copiii unor expati innebuniti de mobila Ikea: mai aduce niste bani in casa.
Expatii traiesc in Cotroceni. Nu as fi inceput sa scriu acest articol daca nu m-ar fi atras raiul pe care ea mi l-a descris ca existand acolo. La nici doar trei centimetri de pamant Dumnezeu a zamislit intreaga seva terestra: cacati de caine, fecale de om, secretii vaginale animaliere, vome, avortoni, urina de ambele sexe si genuri, baloane pline cu “gius”masculin. Daca tot avem legi pe care nimeni nu le respecta, ce mai pot comenta pe tema bunului simt?
Vara a venit. Si soarele arde, unii ar spune ca mai tare decat anul trecut. Sa ne bucuram domnii mei de paradisul creat cu atata sarg. S-ar putea sa fie pentru ultima data.
Sper ca nu m-am lungit prea mult.
N-am facut in viata noastra un autobus decorat total, desi incercam de ani de zile. Le vedem pe strada cu zecile dar cand e sa facem si noi unul, ni se zice ca nu se poate lipi nimic pe geamuri, ca babele claustrofobe protesteaza, ca cetatenii fac atacuri de panica, ca RATB-ul interzice, samd. Dupa care iesim pe strada si in circa 3 minute iar vedem unul decorat integral. E, de data asta nici ca ne mai pasa.
Femei cu cel putin 40 de primaveri prinse in buchetul vietii, amante de fotbalisti din divizia B, colanti de leopard, bratari Versace din aur masiv, toate si-au dat intalnire pe Lia Manoliu la George Michael. Eram si noi acolo, la pomul laudat de “Annual-ul” lui Creative Review, unde grafica show-ului era data la “Best In Book”. Laudat pe bune – a salvat un show ok, dar pe care cipriotul dansator nu-l putea tine “sus” de unul singur. Faimoasa onedotzero a facut tot ce curgea pe ecranul “ski slope”. Totul low-res. Faza cu soarele muribund stins in mare a meritat toti banii. Si spectacolul unor sectiuni intregi de tribuna, exclusiv feminine, dansand sincron.
Iata ca am primit acordul sa punem din timp pe blog si un reprezentant al urmatorului val de spoturi UniCredit Tiriac. Pe restul, in varianta pentru TV, le veti vedea incepand de luni.
Research pentru noile spoturi Noroc. Validarea ipotezei conform careia trei litri la pet sunt cantitatea ideala pentru “single serving”.
Pentru a veni in intampinarea stirii cum ca in Headvertising se traieste bine si se mananca sanatos, punem pe tapet ultima maiestrie culinara a Maestrului Bucatar.
La noi in agentia de creatie el se numeste pe scurt Golo.
Dupa ce si-a facut specializarea in Constanta, el a schimbat ziarul si botul de Dacie 1100, clasicele "tacamuri" ale parizerului Tomis, cu reviste glossy, boturi de Mertzan si roti de rezerva de Aston Martin. Si cum asta nu e destul, el a invatat necontenit sa comunice cu ceilalti Maestrii Bucatari si Faurari, ajungand astfel la desavarsire in rostirea formulei magice:
8 felii de parizer la mine fuge!
De-acum nu ne mai ramane decat sa va uram pofta buna si sa-i tinem pumnii lu' Golo sa nu ragaie ca e la intalnire cu clientul.
“First blood”, “first kill” ziceti-i cum vreti, dar asta intotdeauna cere o bere. Speram ca Rafaela sa se uite pe blog. Si sa nu uite s-o bage in congelator.
Eventual sa fie din “portofoliul InBev”, ca sa nu zgandarim sensibilitati in caz ca trece inopinat clientul pe la noi.
Jude, “regizorul cu caciula”, intr-o trilogie de neuitat. Soon, on a TV near you.
imi place fotbalul. Dinamo si, riscand sa par nationalist patetic, echipa nationala.
ma uit la fotbal, de cele mai multe ori din peluza, cateodata si din canapea.
la fel ca aseara.
Romania-Slovenia
2 beri si 5 baieti pe canapele, comentariu din studio, predam legatura, hai baietii!
baietii intra; un dram de emotie ramasa pe fund din copilarie.
ei tin de mana copiii romanilor; fair-play si popularizare a sportului.
dar copiii?! pentru a fi corect politic o sa zic ca erau "conlocuitori" si "cu probleme speciale". adica exact cum ne stie pe noi lumea ca natie.
bun, ma lasa rece parerea altora despre mine si despre tara mea, dar la ce bun milioane de euro cheltuite pe PR, pentru ce fabulospirit (excelenta marca de vodka).
acum veti sari:
-si ei sunt ai nostri!
-bai idiotule, copii aia nu au nici o vina!
-tu cum te-ai simti daca ai fi in locul lor?!
recunosc ca nu m-as simti prea bine. si ca as fi fericit sa vad un meci al nationalei. mi-ar placea la nebunie sa stau la tribuna oficiala impreuna cu colegii mei de la casa de copii, sa ma bucur, sa aplaud si sa cant. as fi fericit si normal.
daca as realiza, totusi, ca prezenta mea pe teren trage apa dupa milioanele de dolari cheltuite in van, bani din care as putea trai mai bine si eu, la Centrul de Copii Pinochio, cred ca m-as enerva putin si le-as arata "oficililor" fix degetul mijlociu.
pentru ca sunt copil si nu maimuta, pentru ca daca sunt cum sunt nu tre' sa nasc mila ca omul-lup de la circ.
hai copiii!
In partea din stanga a imaginii, Octavian Viorel, art director la Head.
Dreapta, Miruna Canari, clape si baterie la Rock'n'Roll.
