Cred ca ies mai usor art-directori din cetatenii unui oras in care ai ce sa vezi pe strada cand cobori sa-ti iei paine si cremvursti. Si aici nu ma refer la delirurile ilizibile ale unor teenageri ambetati care “teg”-uiesc de-an-pulea scari de bloc si tramvaie fara aparare, ca in Bucuresti. Mai mult, aici e mai mult munca cu pensula, nu cu spray-ul – time to get dirty! Ceea ce va urez si voua.
Pentru un proiect de fund-raising. Cu ocazia sapaturilor am aflat de pilda ca in anul trecut Biserica Ortodoxa a facut fund-raising de 37 de milioane euro (numai cei declarati) iar toate celelalte ONG-uri existente in Romania, cumulat, aproximativ 17 milioane euro. Deci, o cadelnita la vremea ei face cat zece teledoane. Si 6 oase asortate bat de departe popularitatea lui Miki Radulescu. Pe de alta parte, ganditi-va cate filiale de cartier are BOR-ul; mult peste top 3-ul bancar romanesc. Poate doar farmacii si sali de jocuri mecanice sa fie mai multe.
Foarte misto englezii din weekend de sub noi; Myriad Creatures ii chema - speram ca nu influentati de fontul “eponimos”. Un fel de Arctici mai experimentali dar cam la fel de tineri – desi YouTube-urile lor nu asta promiteau; pe scurt, parafrazandu-l pe Dan Diaconescu, "nici nu stiti ce ati pierdut".
Cu un oarecare plus de spectatori “wk on wk”, Front pare sa inceapa sa dezghete parterul. Veniti, cat inca mai e usor de comandat la bar. Pentru noi e insa mai ingrat – sa te distrezi in exact acelasi loc in care muncesti e putintel ciudat.
Pe acest principiu, citat de altfel si in materialul din link-ul asta, propagam si noi mai departe FEED-ul. Adica studiul anual facut de Razorfish vis a vis de cum se poarta americanii “fluenti” in online. Asa si apropo de chestiile care am vazut ca inca ii framanta pe clienti, asa cum rezulta din “amplificarea de PR” a discutiilor de la Internetics. Vorba multa, moarte sigura, now here's some data.
Se implinesc niste ani de cand piticii HVB au incetat sa mai existe, impreuna cu acronimul pentru care lucrau. Si in tot acest timp am continuat sa credem ca a fost ok sa nu le animam deloc gurile, cum ni s-a tot sugerat sa o facem. Iar acum mai avem o confirmare, din insorita Florida, de la domnii care ara pe ogorul lui Crispin Porter Bogusky. Vezi aici campania pentru Old Navy. Insa ce au facut ei in plus – falsul documentar despre “modelichine”, click aici - e ceva ce la noi n-ar fi putut niciodata fi finantat, nici macar din banii de “post” economisiti prin ne-animarea gurilor piticimii.
Acum vreo 2 numere, Creative Review-ul venise ambalat – zic ei – intr-o punga dizolvabila in apa. Insa cum nu suntem adeptii lui “crede si nu cerceta” (dimpotriva, dupa cum stiu clientii nostri) am hotarat sa testam claim-ul intrigant. Ei bine, cel putin deocamdata nu s-a topit, dar noi avem timp din belsug – o sa asteptam cat e nevoie. Adevarul e ca nu scria nicaieri in revista in cat timp o sa se dizolve, dar o sa aflam noi si asta.
Kodak, din cand in cand, isi arata bucataria la art directori si copywriteri aparent curiosi sa afle cum se lucreaza pelicula. Sau cum arata un colorist. O fac mai mult dintr-un soi de mandrie, decat din frica de digital. Cel putin, noi cu asta am ramas in cap. Si o mai fac din cauza ca, in unele cazuri agentia se pronunta ce tip de pelicula ar vrea. De exemplu, de 16mm in loc de 35. Sau, mai rau, insista ca vrea HD. Good to know chiar daca la noi se intampla mai rar (obisnuim totusi sa-i dam ceva credit regizorului). Vlad a prins invitatia asta de la Saga si ne-a dus pe undeva prin Bucurestii Noi sa vedem cum e inauntru, la primul cinelab deschis ever de Kodak.
Pe scurt, ordnung und technik. Locul e mai curat ca sectia de neurochirurgie de la Universitar. Iar ca workflow, e cu mult peste sectia de urgenta din Floreasca. Sunt dementi. "Calauza" noastra, primul colorist din firma, zicea ca nu stie cu precizie ce program are. Il suna, se duce. Are un program, dar raspunde si la urgente. Pelicula intra si iese non-stop, totul merge uns si orice fleac are fisa lui. Un model de lucru care daca ar fi incercat la noi, probabil ca a doua zi la job ar mai ajunge doar contabilitatea.
Halatele au fost top. Cand am ajuns la agentie am fost convinsi ca trebuie sa ne facem si noi un rand. Ideea insa a murit pe masura ce incercam sa-i aducem imbunatatiri. Modele, ce sa scrie pe ele si daca n-ar fi si mai cool ca departamentele sa fie diferite prin culori, ca medicii de asistente.
La telecine a fost cel mai misto. Probabil pentru ca e si singurul loc in care am inteles mai bine despre ce e vorba. Art directorii cel putin, au trait un mic orgasm. Toata masa asta cu butoane e un fel de print 3D la Photoshop. Au butonul si functia. Culoarea si bila. Mouse-ul la ei e ceva aproape inutil. Cum s-ar zice, fac toate mastile si corectiile din butoane. Si repede, ca clientul trebuie sa aiba gata betele miine dimineata.
Trei din sase spoturi cu exemple din care sa afli de ce ti-ai face o asigurare de viata. Cu Mihai Constantin, voce, fabricadedesene pe ilustratie si un casting cu necunoscuti la camera (dar aratosi, lucru care inca ne surprinde, tinand cont de cat de greu e sa gasesti fete de getty care sa si fie in stare sa joace; good job la casting-ul de la MME). Electric Brother, muzica si sfx-uri, totul sub "bagheta dirijorului" Marius Olteanu. Care, asa cum am mai spus, seamana cu Bogdan Olteanu, dar cine se gandeste la asta si mai si rade, sa se ia de urechi si sa-i para rau pentru asociere.
Conceptul ne apartine mai mult sau mai putin. Mai putin in sensul ca am ajuns la el dupa discutii cu oameni care vand asigurari. Care ne-au spus ca nimeni nu vrea sa auda ceva despre moarte. Nu au intalnit clienti cu care sa vorbeasca picior peste picior despre accidente cu grad 2 de invaliditate.
Iar pe langa consultantii care vand produsul asta de mai bine de zece ani, am vorbit si cu persoane pe care de obicei nu le credem pe cuvant. Dar care acum se pare ca aveau dreptate lor; adica am vorbit cu doi psihologi. Care ne-au spus ca daca e ceva cu care putem sa asociem produsul asta, e o emotie puternica, cu un mare plus in fata.
Am fost destul de neconvinsi, incat am fost foarte de acord si cu un focus group. Din care sa ne extragem raspunsul la intrebarea care ne-a ros doua luni: "Ii trezim cu ambulante si dricuri, sau nu?"
Nu. Lucru care ne-a aruncat la polul opus, unde am gasit unica motivatie mai pertinenta decat frica: dragostea. Funny enough, e prima oara cand ne scapa condeiul la lucruri care pot parea usor patetice cand vin de la o grupare cu o oarece doza de cinism. Dar, vorba 'ceea, am facut what works best. Iar dupa o prima mana de feedback, a fost si the right thing to do. Mai intai asa, in episoade "calde" de 40 de secunde.
Stiind ca multi n-o sa accepte ca e un "gest venit din inima", nu cu cuvintele astea, am scris inca trei scurte. In care refrazam ce spuneam in alea lungi. Refrazam ca sa ne intelegem si lumea care prefera sa defineasca un pic altfel o declaratie de dragoste. Si sa dormim linistiti noaptea, stiind ca lucrurile sunt un pic mai clare acum. Sau macar ca asigurarea de dragoste nu ti-o faci pentru tine, ci pentru cei dragi.
Big shut out la Pisica Patrata. Aka Ciubi, cu care am lucrat tot print-ul si online-ul. Din care o sa spicuim cate ceva mai incolo. Aici artistul e surprins la o discutie cu Andrei, art-ul de pe proiect. O discutie despre animatia romaneasca de dinainte de 1987. Ce altceva.
Copywriter feminin vorbind cu directorul de creatie in serialul Efect 30:
Copywriter feminin vorbind cu directorul de creatie in agentia Headvertising:
Dar asemanarile se opresc aici. Va asiguram ca pe lista Rafaelei nu se gasea nici sloganul "Ulei bun de te lingi pe buze" nici sloganul "Decat sa vorbim despre ulei, mai bine o dam pe ulei". Pe cuvant.
Am executat un lifting de logo pentru o companie / label care se va ocupa intr-o mare masura cu activarea muzicalo-bahica a Ark-ului (cel putin in lunile care vor urma) De fapt nu “am executat”, ci “a executat”. Cosmin adica. Bine, fie, nu singur, ci supervizat de Gologan.
Cel vechi:
Cel nou:
Ca de obicei, asteptam lapidarea publica.
…am auzit primele “Jingle Bells” din anul asta. Adica inca inainte de Halloween. Nou record national? Tot saptamana trecuta l-am vazut pe Patapievici la OTV. Cine zicea ca e o televiziune “sub-culturala”? Si tot saptamana trecuta mi-am dat seama ca a inceput prabusirea uneia din industriile noastre “conexe”. Cea a cercetarii de piata, care pentru banii electorali a acceptat sa-si faca un spectaculos harakiri in public. De acum inainte, de ce as mai crede vreuna din cifrele dintr-un raport de cercetare facut pentru vreunul din clientii nostri? De ce as mai crede ca acela care fura azi un bou maine nu va continua sa fure macar un ou?
Serban
Nu de alta, dar poate vede cineva spotul DigiTv care apare prin calupuri in perioada asta si se intreaba unde a mai vazut, prin 2006, ceva asemanator.
