Un facelift survenit dupa ceva care tot cu fata are legatura

Din ce ne-aducem aminte, primul cap in usa de la acvariu l-a dat Serban. Fire disruptiva, a incercat la scurt timp o a doua iesire neconventionala. Printr-un geam lateral. Lucru soldat cu un nas spart si o serie consistenta de invective la adresa minimalismului in design.
Am mai zice ca istoric a fost si accidentul lui Catalin Dragan, care a incercat sa iasa pe la vinclu. Cu toata puterea lui.
Altfel, accidentele la locul de munca au continuat pe parcursul a vreo doi ani, diversi alti "deschizatori de drumuri" ambitionandu-se sa vada daca este posibila penetrarea fara sange a unui geam cu grosimea de 1,5 centimetri.
Din fericire, lungul lant al ghinioanelor a fost totusi frant de fostul nostru art director, Octavian "Mortu" Viorel. La randul lui victima a peretului din sticla, Mortu a venit cu niste propuneri de semnalizare a usii si imprejurimilor. Din care s-au ales "sinusoidele". Care s-au intins de curand si pe alte geamuri. Nu de alta, dar dupa recentul "esec personal" al lui Cristi Matache, am realizat doua lucruri. Unu: melanjul asta de "cozy" cu "industrial" arata misto, dar are o fisura nasoala in concept. Doi: fisura s-a intins pe fetele a juma de agentie.
Prin urmare, acum avem "sinusoide" si pe geamurile de la balcon, si pe alea de la contabilitate. N-am facut bine?



Printre propunerile lui Mortu erau si niste x-uri mari, albe, ca la geamurile de la blocurile in constructie. Si niste pesti, pe ideea ca e acvariu. Am preferat totusi sinusoidele. Sunt ceva mai grafice, nu "invadeaza spatiul" si parca nici nu imbatranesc la fel de repede ca aberatiile alelalte.




Rencontre-ul lui Matache cu sticla a fost similar cu o exorcizare dintr-un film serie B. L-am vazut cum vorbea la telefon si mergea repede spre balcon, ca nu erau lucruri pe care sa le auzim si noi. A apucat sa mai spuna doar "e pe okazii", cand, dintr-o data, o forta invizibila i-a paralizat mersul. S-a zvarcolit frenetic o fractiune de secunda, dupa care a cazut moale in genunchi.
O faza cum poate doar pe la Brussolo mai intalnesti. Desi nu stim inca sa fii scris ceva cu dark forces si publicitari din sectorul 5. Si, ca tot veni vorba, de la siropul ala cu oameni carora le cresteau oasele pana ieseau prin piele, stie careva alta carte smechera de-a lui?

Iunie in calendar.

Adica una din lunile “noastre” din calendarul Art Directors Club. Desenata de miss Suliman din Clubul Ilustratorilor: demi-naiv, figurativ, cvasi-realist, aproape alb-negru, old-fashioned - asa cum si e o “vacanta scolara de vara”.

World Cup Fever?

Daca e vreo febra, e doar 37 cu 2. Nimic grav, din pacate. Unde sunt vremurile cand Razvan facea Germania si Vlad strangea Suedia? E vorba de actibildurile cu fotbalisti Panini, bineinteles. Acele pozici cu fotbalisti (din ce in ce mai subtiri, odata cu trecerea anilor – deh, “economies of scale”) care exhumau filatelistul din tine si te faceau un fel de micro-Giovanni Becali, vanzand si cumparand jucatori cat tinea un turneu final.



Noroc cu Diego Armando M. - omul cu circul, primul antrenor care ne face sa ne dorim cat mai multe cut-uri cu banca tehnica in timpul transmisiilor. Din cauza lui, a omului muscat de fata de propriul caine, dog-the-blog sustine “Ar-gen-ti-na-cam-pe-on”. Los Ches joaca azi, in pauza de masa. Speram sa nu ne batjocoreasca sentimentele si nazuintele, dupa model spaniol.



Update:

Unde pui ca acum e mai scump si decat gatefold-ul in glossy

Accesoriul de mobilier din lemn masiv se gaseste intr-un magazin de langa Irish Pub-ul de pe Titulescu. Si probabil ca va fi achizitionat de vreun baron de agentie media. Sau de vreun mogul din presa scrisa, care nu s-a impacat cu gandul ca revistele sunt pe duca. Si nici cu ideea ca multe dintre ele s-au ratat nu doar din lipsa de publicitate, ci si din lipsa de creier. Gandite ca vehicule de publicitate si (cu mici exceptii) slabe rau pe content, cu tiraje gonflate ca sa sustina ratecard-uri jenante, a fost firesc sa crape cand n-au mai acoperit nici macar salariile si tipografia cu paginile vandute.
Cum niciun publisher n-a inteles ca mai intai trebuie sa ai produs si abonamente, si mai apoi niste fete cu Matiz care sa-ti vanda spatiu publicitar, cum mai niciunul n-a scos o revista pentru un public, ci pentru un grup de advertiseri, cum nimeni n-a adaugat o coala cand nu mai incapeau ad-urile in revista (era mai simplu sa taie din partea de editorial), e cam deplasat sa-ti para rau dupa "magazinele" din Romania.
Amuzant ca solutiile pentru amanarea decesului tin tot de content. Din cand in cand, unele se mai resusciteaza cu cate un DVD la tipla. Evident, pentru cine mai crede ca e misto sa ai acasa o biblioteca de DVD-uri.

New in stock!

Continuam lista de implanturi, proteze si botoxuri lingvistice, cu cateva vorbe adunate (nu cu multa truda) de prin meeting-uri cu diversi voievozi din media si marketing.



"Gelu e bazat in Cobadin."
"Jeana e hedhantuita."
"Ideea lui Ionel, biaseaza grupul."
"Marcu stie ca adoptarea misiunii este un proces de cascadare."
"Fane vrea sa faca forcastare."
"Ene a impactat. Al dracu, Ene."
"Cornel adreseaza oamenii corecti."
"Ecaterina isi submite oferta."
"Andu are learning-uri din puscarie."

Cateva restante

Desi pledam anti-focus, ne-am trezit cu o comisie de moderatori de la Adobe, care a tinut foarte tare sa discute despre programele lor cu persoane in cauza. Mizam pe o interpretare stiintifica a rezultatelor, si nu una hormonala, de marketing. Adica speram sa schimbe ceva nu pentru ca a carait Solidoxx sau pentru ca Soimulescu tinde sa acapareze discutia. Ci din cauza ca or avea si vreun cantitativ in spatele "imbunatatirilor".


Din nou la Cluj, din nou la pitch, acum la cealalta marca mare care n-are birouri in Baneasa. La Farmec si, mai precis, la Gerovitalul din Farmec. In imagine, doi domni unsi cu toate alifiile.


Reluam seria de marci pentru care am lucra, cu ocazia intoarcerii din Istanbul a familiei Soimulescu, prin bunavointa careia am primit la redactie o pastila de Gripin. Arata misto si e ce pretinde ca e. Un medicament impotriva gripei. Testat pe cobaiul Gologan, amator de asemenea lucruri derizorii.

"Cine e bun, merita sa traiasca bine."

Cam asta crede Livia Coloji despre relatia dintre ilustratie si venit, concluzie la o conversatie pe tema "Ilustratia, incotro?", pe care a avut-o cu Soimulescu in balconu mic. Lucru cu care nu poti sa nu fii de acord, mai ales in cazul ei. Se misca bine intr-o gramada de stiluri, nu dribleaza deadline-uri si, destul de rar printre artisti, nu are basini in cap. Sau, eufemistic spus, "trateaza cu seriozitate" zona triviala a ilustratiei, adica eDM-ul de comunicare interna, flyer-ul de sucursala sau ecranul de bancomat.
In vizita la Bucuresti, la Bookfest, si cu un proiect running la Clubul Ilustratorilor, Livia a venit cu un Cobalcescu in Rahova sa dea buna ziua si sa afle ce mai e "pe la Capitala". Cum n-am avut o idee mai buna, si acum, la fel ca prima data cand ne-a calcat, am intampinat-o cu un frumos suvenir rahovean. Nu-i din lipsa de idei. Se cheama "coerenta in concept". Sa traiesti bine, Livia!




Asta e proiectul la care are Livia un featuring cu ilustratie pop-up.