Adica una din lunile “noastre” din calendarul Art Directors Club. Desenata de miss Suliman din Clubul Ilustratorilor: demi-naiv, figurativ, cvasi-realist, aproape alb-negru, old-fashioned - asa cum si e o “vacanta scolara de vara”.
Daca e vreo febra, e doar 37 cu 2. Nimic grav, din pacate. Unde sunt vremurile cand Razvan facea Germania si Vlad strangea Suedia? E vorba de actibildurile cu fotbalisti Panini, bineinteles. Acele pozici cu fotbalisti (din ce in ce mai subtiri, odata cu trecerea anilor – deh, “economies of scale”) care exhumau filatelistul din tine si te faceau un fel de micro-Giovanni Becali, vanzand si cumparand jucatori cat tinea un turneu final.
Noroc cu Diego Armando M. - omul cu circul, primul antrenor care ne face sa ne dorim cat mai multe cut-uri cu banca tehnica in timpul transmisiilor. Din cauza lui, a omului muscat de fata de propriul caine, dog-the-blog sustine “Ar-gen-ti-na-cam-pe-on”. Los Ches joaca azi, in pauza de masa. Speram sa nu ne batjocoreasca sentimentele si nazuintele, dupa model spaniol.
Update:
Accesoriul de mobilier din lemn masiv se gaseste intr-un magazin de langa Irish Pub-ul de pe Titulescu. Si probabil ca va fi achizitionat de vreun baron de agentie media. Sau de vreun mogul din presa scrisa, care nu s-a impacat cu gandul ca revistele sunt pe duca. Si nici cu ideea ca multe dintre ele s-au ratat nu doar din lipsa de publicitate, ci si din lipsa de creier. Gandite ca vehicule de publicitate si (cu mici exceptii) slabe rau pe content, cu tiraje gonflate ca sa sustina ratecard-uri jenante, a fost firesc sa crape cand n-au mai acoperit nici macar salariile si tipografia cu paginile vandute.
Cum niciun publisher n-a inteles ca mai intai trebuie sa ai produs si abonamente, si mai apoi niste fete cu Matiz care sa-ti vanda spatiu publicitar, cum mai niciunul n-a scos o revista pentru un public, ci pentru un grup de advertiseri, cum nimeni n-a adaugat o coala cand nu mai incapeau ad-urile in revista (era mai simplu sa taie din partea de editorial), e cam deplasat sa-ti para rau dupa "magazinele" din Romania.
Amuzant ca solutiile pentru amanarea decesului tin tot de content. Din cand in cand, unele se mai resusciteaza cu cate un DVD la tipla. Evident, pentru cine mai crede ca e misto sa ai acasa o biblioteca de DVD-uri.
Continuam lista de implanturi, proteze si botoxuri lingvistice, cu cateva vorbe adunate (nu cu multa truda) de prin meeting-uri cu diversi voievozi din media si marketing.
"Gelu e bazat in Cobadin."
"Jeana e hedhantuita."
"Ideea lui Ionel, biaseaza grupul."
"Marcu stie ca adoptarea misiunii este un proces de cascadare."
"Fane vrea sa faca forcastare."
"Ene a impactat. Al dracu, Ene."
"Cornel adreseaza oamenii corecti."
"Ecaterina isi submite oferta."
"Andu are learning-uri din puscarie."
Desi pledam anti-focus, ne-am trezit cu o comisie de moderatori de la Adobe, care a tinut foarte tare sa discute despre programele lor cu persoane in cauza. Mizam pe o interpretare stiintifica a rezultatelor, si nu una hormonala, de marketing. Adica speram sa schimbe ceva nu pentru ca a carait Solidoxx sau pentru ca Soimulescu tinde sa acapareze discutia. Ci din cauza ca or avea si vreun cantitativ in spatele "imbunatatirilor".
Din nou la Cluj, din nou la pitch, acum la cealalta marca mare care n-are birouri in Baneasa. La Farmec si, mai precis, la Gerovitalul din Farmec. In imagine, doi domni unsi cu toate alifiile.
Reluam seria de marci pentru care am lucra, cu ocazia intoarcerii din Istanbul a familiei Soimulescu, prin bunavointa careia am primit la redactie o pastila de Gripin. Arata misto si e ce pretinde ca e. Un medicament impotriva gripei. Testat pe cobaiul Gologan, amator de asemenea lucruri derizorii.
Cam asta crede Livia Coloji despre relatia dintre ilustratie si venit, concluzie la o conversatie pe tema "Ilustratia, incotro?", pe care a avut-o cu Soimulescu in balconu mic. Lucru cu care nu poti sa nu fii de acord, mai ales in cazul ei. Se misca bine intr-o gramada de stiluri, nu dribleaza deadline-uri si, destul de rar printre artisti, nu are basini in cap. Sau, eufemistic spus, "trateaza cu seriozitate" zona triviala a ilustratiei, adica eDM-ul de comunicare interna, flyer-ul de sucursala sau ecranul de bancomat.
In vizita la Bucuresti, la Bookfest, si cu un proiect running la Clubul Ilustratorilor, Livia a venit cu un Cobalcescu in Rahova sa dea buna ziua si sa afle ce mai e "pe la Capitala". Cum n-am avut o idee mai buna, si acum, la fel ca prima data cand ne-a calcat, am intampinat-o cu un frumos suvenir rahovean. Nu-i din lipsa de idei. Se cheama "coerenta in concept". Sa traiesti bine, Livia!
Asta e proiectul la care are Livia un featuring cu ilustratie pop-up.
Adica am avut 4.16% din inscrierile de anul asta (2 din 48) si am luat 5.26% din premiile acordate (doar 19) Asta ca sa ne balacim un pic in cifre si procentaje Effie-stice - evident, in gluma (desi suntem convinsi ca exista si agentii care si-ar fi luat foarte in serios acest “funnel” statistic favorabil) Deci efortul d-rei Caracota, care si-a mancat 2 zile lucratoare din viata ca sa puna cap la cap cazul UniCredit n-a fost in zadar, cum credeau bookmakerii agentiei, care acordau sanse mult mai mari cazului inscris pentru ING.
Altfel, acest Effie vine sa rasplateasca nu doar eficienta campaniei ci si eficienta lui Vlad, care a pus un motoras nou pe un sasiu vechi scutind in acest fel macar vreo 30k din bugetul de productie a lui UniCredit. Care astfel a avut un spot potrivit noului moment cu pretul unui voice over si al unor super-uri puse intr-o zi.
“Doar bronz?” veti zice – da, doar bronz, avem o scuza foarte buna in acest sens: cu numai 2 ore inainte de ultimul deadline a trebuit sa scoatem din caz cele mai bune date “independente” din cauza ca UniCredit si-a dat seama ca are un contract de confidentialitate cu McKinsey. Cum mai erau doar 2 ore, nu am mai avut timp sa verificam daca asta se aplica si datelor vechi de un an; ceea ce ne-a privat la ‘evidence of results’ de ananasul de pe tort.
N-avem poza cu marele presse-papier in forma de “E” pe care l-am primit, asa ca am pus un desen. N-avem, pentru ca “sfintele moaste” sunt in turneu la client, care si-a exprimat dorinta sa le admire intr-un cadru organizat. Da, e acelasi client care a plimbat trofeul Champions League prin tara – unii zic ca observam aici un fetis pentru trofeele aurii.
