Pe perioada sarbatorilor de iarna.

Incetam transmisia din “miezul radioactiv al creativitatii romanesti”. Sanchi. Banuim ca n-o sa va lipsim chiar asa de mult cum ne-ar facea placere sa va lipsim. Vom reveni insa negresit in ianuarie, cu ficatul mai slabit cu de inca un sezon de “Romanian wintertime cuisine”.

Insa pana atunci va multumim pentru – da, exact – atentie. Nu e putin lucru in ziua de azi, cand aveti atatea alte bloguri pe care sa le urmariti; parafrazand, “from all the blogs in the world, you had to walk into mine”.

Suntem maguliti de interesul vostru pentru mica noastra intreprindere. Culmea, chiar si atunci cand ne vandalizati in mod anonim blogul cu comentariile puse de obicei cand postam un logo nou. Pentru ca, dupa cum spune si motto-ul lui “Homo Sovieticus” a lui Zinoviev: “Daca nu m-ar iubi, nu m-ar bate.” La multi ani!

Multumiri.

Mai précis, multumiri tuturor oamenilor din agentie, la sfarsitul unui an mizerabil pentru industrie. Cum-necum, iata-ne din nou impreuna, in cvasi-aceeasi componenta, dupa 12 luni semi-atroce. In prima luna nu raspundea nimeni la telefon, cand sunai la clienti sa vezi care-s planurile pentru “la anul”. In a doua luna, raspundeau, dar nu stiau ce sa iti zica, ca nu stiau nici ei. Deci de fapt a fost un an cu doar 10 luni “obisnuite”. Astfel, cu atat mai mult a contat in primul rand indicatorul economic numit “productivitatea muncii” – un mare mister pentru majoritatea companiilor si angajatilor din Romania. E, tocmai vis a vis de acest indicator se leaga multumirile din titlul acestui post.

Serban

Felicitare din Londra.

Fosta noastra colega Angela, plecata in Anglia pentru o viata mai buna, ne-a trimis felicitarea de mai jos. Si nu prin posta, cum ar fi fost normal si kusher, ci prin blugii lui Andrei. Levi's Engineered, de 75 de lire. Deci, multumim Angela si multumim Andrei.

A little bit less stupid.

Au trecut 20 de ani. Brucan n-a avut dreptate, in sensul ca a fost prea optimist. Si banuiesc ca toata lumea stie acum asta. In schimb dupa 20 de ani e ceva mai clar – pentru putinii oameni pe care ii mai intereseaza – cam ce s-a intamplat atunci. In 20 de ani au ajuns la suprafata suficiente documente edificatoare pentru cei care au ochi de vazut si urechi de auzit. Si continua sa iasa.

Uite, de pilda lucrand in vara la campania aniversara a polonezilor (! – nu a existat o initiativa similara romaneasca) am dat peste niste fotografii facute de un polonez in TVR (mai précis in TVRL) in acea saptamana isterica. Ciudat cum strainii au mai multe documente si mai mult interes decat avem noi vis a vis de decembrie ’89.

Postam aici cateva, macar asa, “de postmodernism”, ca daca zicem ca “pentru aducere aminte” ne ia lumea la misto in comment-uri. Da, pe vremea aia lumea avea geci urate dar vise frumoase.

Fotografiile sunt "courtesy of" Institutul Polonez, evident.

Ca in fiecare decembrie.

Cum da frigul, cum incep sa curga materialele pentru sprijinit forta de vanzari a ING-ului. Nu stiu de ce, dar asa se intampla an de an. Aici, o carticica-brosurica pe care am facut-o pentru “subminat” rezistenta la asigurare a romanului cu mintea la racituri.

Mosul cu 25 lei limita de credit.

Card-urile de promovat “random-Santa”-ul din agentie. Care avertizau despre pericolul de a-ti face iluzii ca o primesti ceva util sau care sa-ti placa.

Retrospectiva ’09: Adevarul despre Marius Moga.

Aprilie ’09, expozitie de ceramica pre-istorica la Muzeul National de Istorie (evident, nepromovata) Incredibil, fabulos. Piese care ti-ar rupe capul si azi. (printre altele, am vazut si vertebre de leu gasite in Lunca Dunarii)



Cu ocazia manifestarii aveam sa aflam si cine e cu adevarat Marius Moga si ce a facut el. Nu, nu a scris hit-uri dansabile. Dansul a fost un nene cu basca si, totodata, un eminent arheolog.




PS: jos, in lapidariumul muzeului, o tanti isi lua pranzul pe niste stele funerare. Remarcati va rog expresivul clash temporal. Cola si Libertatea impreuna cu niste merinde in punga de plastic pe un basorelief din secolul II i.e.n.

“Cum ti-o fi norocul.”

Avand in vedere perioada de relativa restriste prin care trece industria noastra, cumpatarea a fost cuvantul de ordine in timpul “lunii cadourilor”. Dilema a survenit in urma unei simple operatii aritmetice (mai précis, in urma unei impartiri) Am impartit bugetul disponibil pentru cadouri de Craciun la numarul de oameni care ar fi meritat cadouri.

Rezultatul a fost cel pe care il banuiti, avand in vedere ca deimpartitul era cam mic iar impartitorul cam mare. Si cum nimic nu e mai penibil ca un cadou de 1 euro si 50 de euro-centi, am recurs la… (SFX: tobe)…Tombola Digitala Headvertising (TM, cum le-ar fi placut sa scrie celor de la Bortun Rusu BrandGrowers TM)



Adica: cadouri putine dar consistente si toata lumea are sansa sa umfle ceva misto. Primesti un cod, cu el intri pe site-ul TDH, iti alegi de la cine din Headvertising vrei sa primesti cadoul, si te inscrii. Cadourile disponibile sunt misto dar inca misterioase. Dupa ce te-ai inscris ferm, vezi cati sunteti pe cadoul de la omul respectiv. Iar dupa tragerea la sorti, vezi daca ai castigat si abia atunci vezi si ce ai castigat.

Se puteau toate astea face si ne-digital? Extraordinar de greu, probabil nu. Vedem deci inca o data cum digitalul poate salva fundul advertisingului sau cum macar poate aduce nu doar “ludic & flexibilitate” ci si mari economii cand iti arde buza. Asta vis a vis de oamenii care continua sa nu vada unde e ROI-ul pe net.

Muzica varsata.

Sambata, sub noi, s-a lansat noul album Aievea. Doritorii au fost chemati cu stick-ul, sa isi descarce gratis “discul”. Dupa cum ziceam, un sampling cu gust de piraterie; ceva foarte analog dar totusi digital. Si exact ca la unchiul de la tara care iti da 20 de litri de vin daca ai tu cumva o canistra in portbagaj.

Prezentare la ING.

Asta nu-i o macheta din prezentare, asta e chiar prezentarea. Una de o singura pagina, in Illustrator, in loc de 75 de pagini in powerpoint. Gologan, Gologan, cum nu te-astamperi tu…

O brosurica de prezentare pentru The Ark.

Adica o trecere in revista a tot ce a fost ingramadit in oala din Rahova-Uranus in ultimul an de zile. Facut cu ocazia unui targ de carte, dar util pentru o multime de alte ocazii viitoare.

Cand am cautat bunici pe getty...

Concurenta lui Fulga?

Imnul clientilor.

Daca ar fi ca IAA-ul sa aiba un imn, propunem un cantec reamintit de recentul live al lui Simple Minds de la Polivalenta: “Promise Me A Miracle”. Nu asta vor toti clientii de fapt de la agentie?

Retrospectiva ’09: Replica anului in publicitate.

Ianuarie 2009, Bucuresti, Romania. Interior, zi. Pitch la un advertiser din “top 5 spenderi”. Explicand ca va castiga compania cu cele mai mici preturi si asaltati de protestele agentiilor chemate in licitatie, “decidentii” ofera urmatoarea explicatie: “2009 e anul in care calitatea nu conteaza”. Si cata dreptate au avut. De altfel, ati vazut zi de zi chestia asta.

Retrospectiva ’09: “Make my website for free.”

Filmuletul “job-related” al anului, cu atat mai actual cu cat acum se negociaza fee-urile agentiilor pentru anul viitor. Ceea ce ne aduce si la un articol relativ recent din AdAge: “Fed Up Shops Pitch a Fit at Procurement”. In sens ca peste tot clientii si-au negociat déjà agentiile pana in stadiul in care acestea nu mai au de pierdut decat lanturile (vorba lui Karl Marx, daca nu ma insel prea tare).
Pe YouTube gasiti pe canalul respectiv si alte variatiuni pe aceeasi tema, unele foarte misto, unele nu chiar.

Retrospectiva ’09: “The unfeatured client”

Am uitat cu desavarsire sa postam din lucrurile pe care le facusem la inceputul anului pentru American Experience. 11 luni dupa, revenim cu unul din posterele facute pentru ei - de Angela. (“AmExp” e o companie care trimite tineret la”work & travel” in State)

Targ de Craciun sub noi.

Tot weekend-ul. Recomandari de sezon: cravate din matase italiana cu penisuri stilizate (la Carla, intrebati de HerMan) si single-uri David Bowie pe vinyl. Ideal pentru mame. Sau pentru viitoare mame. Mai degraba.

Un an de caracoteala.

Ieri s-a facut anul de cand a debutat domnisoara Caracota in distributia comediei de moravuri intitulata “Headvertising”. Ingenua miniona joaca rolul unui project manager pus pe un cont ucigator si care trebuie sa compenseze prin tact si bun simt diferenta de gabarit fizic – are doar 1.58 m si 45 kg. S-au urat urari, s-a baut vin sec. Si daca Diana n-a crapat anul asta, probabil nu mai crapa deloc.

Cald, din tipografie, Calendarul ADCRO.

Cum ziceam si mai demult, iata ce iese cand lasi 14 ilustratori din Club si 14 art-directori din 11 agentii sa se joace fara brief si fara sa se cunoasca in prealabil. Doar 380 de calendare tiparite, doar 50 de exemplare de vanzare; asta da editie limitata. Pe cele de vanzare le veti gasi doar la Anthony Frost (libraria engleza de langa Sala Palatului) si la Rue de Pain (Calea Floreasca 111-113).

“Mersi, le am pe ale mele”

In suplimentul ultimului Creative Review, un nene care a strans peste 250 de cutii de chibrite din India. “O, dar avem si noi in Romania” , vorba unei reclame autohtone; stiu asta pentru ca Andrei Besliu mi-a forwardat repede acest link.

La moartea lui Supercar.

Am auzit recent ca revista Supercar “will be discontinued”. Asa ca ma arunc si eu sa comentez ca asta e o dovada in plus ca o sub-cultura (in sensul “inalt” al cuvantului) nu poate totusi trai fara un contact permanent si nemijlocit cu realitatea materiala a “obiectului” acelei sub-culturi.

In acest caz, nu prea poti sa “live vicariously” strict prin intermediul revistelor de super-masini, fara sa ai totusi destule super-masini pe strada, in parcari, in garajele prietenilor, etc. Visul e prea departe si imaterial. Trebuie sa ai la ce sa balesti si live, 3D, la colt de strada. Nu, un Q7 nu se califica drept o super-masina. Sau poate doar in Europa de Est.

(featured, niste poze facute in Palm Springs, intr-un interval de mai putin de o jumatate de ora – genul de loc in care SuperCar nu ar putea da faliment nici daca ar vrea)

“Earba si RAM sa fie. Cu restul ne descurcam.”

Adevaratul puls al nevoilor comunitare din randul tineretului nu trebuie luat de pe unipoluri si backlit-uri ci chiar de pe stalpii iluminatului public. (vedeti ca nu scrie “cool” sau “marfa” nicaieri?)

“Alla kvinnor dör”

Adica ”moare toate femeile”, in suedeza. In sensul ca azi, jos, la noi, canta suav topitorul de femei Jay Jay Johanson. Si maine, de la aceeasi ora, dl. Mos Niculae va pune-n cizmele UGG inca un griff – cel al unui alt rupator de inimi finutze, suedezul Jose Gonzales (zis si ghitaristul-fost-biochimist).

Intoarcerea "chefului de apartament”.

Criza are fara indoiala si parti bune. Regretat de multi, “cheful de apartament” a sucombat – acum destula vreme - in ghearele burgheze ale onomasticii tinute la pub/club/restaurant. De ce sa-ti mai deranjezi cuibul proaspat impanat cu rigips si dotat cu spoturi fancy & parchet laminat, cand pot sa-ti chemi prietenii in oras? E, acum ca nu prea mai poti, e cazul sa resuscitezi acesta draga traditie pierduta.



Noi ne bucuram de aceasta consecinta locala a downgrading-ului – chiar daca acum exista riscul sa fim siliti (din nou) sa ne descaltam cand intram in ipotecatele apartamente ale prietenilor nostri.

Ghertzoiul digital.

Hi tech, smecher, amuzant, nu? Nu. In curand si la Manastirea Casin, banuiesc; la o nunta de planneri, cred.

Sic transit…

Vechiul logo al Art Directors Club-ului din Statele Unite.


Si, stupoare, noul lor logo.


Cineva si-a pierdut mintile. Sau a orbit. Sau a orbit si apoi si-a pierdut mintile. Sau credeti ca o cercetare de piata recenta a relevat ca in Iowa lumea nu prea mai prizeaza art-deco si recomandarea agentiei de research a fost sa se gaseasca ceva “mai contemporan, mai accesibil”?