Carioca pe coperta lui Archive.

Pentru o bere - poloneza, evident; la noi nu-ti trebuie Carioca ca sa pozezi o sticloantza verde si atat.

Si, la polul stilistic opus lui Carioca…

Un fel de omagiu postum cartoon-urilor care aproape ca au disparut din ziarele noastre. Am incercat sa inviem obiceiul, sub “sponsorizarea” lui UniCredit, vis a vis de creditele pentru locuinta. Finalmente, de data aceasta au sfarsit mai aproape de ideea de macheta de presa decat de cea de “daily cartoons”, dar promitem ca nu ne vom da batuti. Am desenat 25, in media plan se pare ca a fost loc doar pentru 7 diferite. Aici, 5 dintre ele.

Smaranda B.

In august 2009, biciuiti de RedBull sa facem si niste evenimentzele cu specific national, ne-am adus aminte ca romanii – desi nu sunt taticii sportului extrem – sunt totusi mamicile lui. Asa ca am propus o chestioara nu doar pentru resuscitat interesul pentru parasutismul feminin (unde nu stam rau, desi nu stie nimeni chestia asta) ci si pentru resuscitat interesul in ispravile domnisoarei Smaranda Braescu.


Cat se poate de taranca ca extractie, Smaranda Braescu a fost prima femeie pilot din România si prima paraşutista brevetata din România. Mai interesant - atat pentru noi cat si pentru Red Bull - este ca Smaranda (dupa ce a stabilit un record de traversare a Mediteranei) a devenit campioană europeană la paraşutism in 1931 şi campioană mondială la parasutim în 1932 cu un salt de la 7200m, record nedepasit vreme de 20 de ani.


A facut Frontul de Est si a murit in 1948 dupa ce a fost condamnata la puscarie pentru ca a semnat o scrisoare care denunta alegerile falsificate din ’46. Dusmanca a poporului, va sa zica; that’s our girl – si fibra si morala. Detaliu induiosant, deseori sarea cu parasuta in costum popular romanesc. Pai daca nici ea nu e un role-model, nu stim cine ar mai putea fi.


Un an mai tarziu de la propunere, voila, courtesy of the local RB team:



Va urma.

"Un zambet, o floare, o raza de soare".

Era ceva profund in neregula cu recreerea foto pentru Tabu a “stilului Mad Men”, dar – pret de 15 secunde – nu stiam exact ce anume. Dupa care ne-a picat fisa: in versiunea romaneasca toata lumea zambeste in draci; zambete largi sau tuguiate, false sau sincere, din buze sau din obraji, insa toti sunt doar un zambet.


Un superficial control al fotografiilor din box-set-ul Mad Men ne lamureste rapid – in “original” nu se zambeste, dimpotriva.


Deci pozatilor nostri fie le-a fost frica sa nu cumva sa para neprietenosi, fie le-a ajuns a doua natura sa zambeasca ca apucatii, non-stop, si acum nu se mai pot impiedica nicicum sa nu-si placheze pe fata un zambet “pentru client”. Insa, dupa cum vedem zi de zi in ultima vreme, nici zambitul nu prea mai ajuta cum ajuta acum 5 ani.

Din nou, iarasi.

Ne-am cumparat si noi doua taloane la “tombola” Effies 2010 – teoretic editia unde se aleg ‘the men from the boys’ – adica cu cazuri din 2009, anul in care dejectiile au lovit aparatul de aer conditionat si cam toate categoriile s-au dus in cap. Amandoua cazurile sunt pe “financial services” (acest Dunkerque al marketingului din ’09) - unul pentru ING si celalalt pentru UniCredit.

Recuperat(e).

Un print din 2003 - perechea relativ celebrului spot radio “cu ariciul” - pe care l-am dezgropat ieri cu ocazia confectionarii unor “credentials” pentru un pitch la niste cosmetice. Dar mai mult ne-a miscat exhumarea – cu aceeasi ocazie – a unor alte propuneri pe aceeasi tema:

Gologan, vrand sa dea cuiva o prima foarte mare.

“Ziua zborului” e din ce in ce mai aproape.

Un servetel si un tablemat pentru promovat Red Bull Flugtag oriunde te poate lovi o idée sau oriunde astepti minim 35 minute un om care pretinde ca e prins in trafic. Si nu mai avem nici un complex ca Ziua Zborului se intampla pe un rau, cata vreme am vazut ca Ziua Barbatului se intampla in Parcul Copilului.

Licitatie de postere vechi la Christie’s.

Momit cu posibilitatea de a vedea afisul primului campionat mondial de fotbal ever, cel din 1930 din Uruguay, am haladuit prin cele 2 nivele ale expozitiei pre-licitatie - cu balele atarnand pana la genunchi si cu iPhone-ul in mana.


Iata, mai sus, “balena alba” – aparent, in 1930 legibilitatea nu era o prioritate.

Dupa care mi-a rupt inima afisul unui amical al Italiei.


Detalii, detalii – priviti cum sar pestii din raul pescaritei care calatoreste cu Pullman-ul. Si un TransWorldAirlines de pe vremea Mad Men-ilor.




Si nici Air France nu-l hingherea prea tare pe Jean Cocteau cu respectarea CI-ului, nici macar cand era vorba de logo.

Si daca tot am ajuns pe acolo…

..pac, bot la Design Museum pentru Brit Insurance Design of the Year. Nu e de povestit insa dati-mi voie sa va supun atentiei 3 dume – un stup modern, pentru apicultorii care se duc la stupi cu noul lor Land Rover Discovery…


…un stand de ‘cafenea’ care a functionat o vreme in City la care preturile erau ajustate proportional dupa exemplul preturilor din tarile de provenienta ale produselor. Adica daca omul care culege cafeaua primeste 5 parai pe zi si un sandwich la el in tara costa 2 parai, un sandwich normal la “cafeneaua echivalentelor” costa 111 lire sterline in City of London. Asta, asa, educational…


… si un scaun rulant pentru sportivi “paralimpici”, redesenat astfel incat sa poata fi facut mai rezistent si mai ieftin cu 90% fata de cele disponibile astazi; opera a 3 designeri, printre care si un om cu un nume straniu – Stefan Constantinescu. Nu, nu relativ-celebrul fotograf “suedez” Stefan Constantinescu, ci designerul ‘canadiano-englez’ Stefan Constatinescu. Generalizand, daca cumva te cheama Stefan Constatinescu, se pare ca e o idée buna sa pleci repede din tara daca vrei sa auda lumea de tine.

Ambuscada dragostei.

Sincer, eu nu voiam decat sa mananc niste ciocolata. Dar acum vad ca lucrurile s-au cam complicat.

Ieri.

Ieri, primul AdDrinks.



Tot ieri, am auzit ca o agentie de la noi a cerut 5000 euro pentru o campanie integrata cu TV, OOH, print, POSM, etc si cu difuzare in 3 teritorii; sa-i spunem deci, o campanie internationala.

Tot ieri am inteles ca au cazut cu 40% vanzarile de detergenti de covoare, pentru ca lumea a inceput sa spele iar doar cu otzet.

Si tot ieri am aflat ca o celebra agentie, pana mai ieri regina creativitatii romanesti, ajunsese in doar 2 art-directori; pentru ca la un moment dat sa plece unul din ei. “Repent, the end is nigh!”.

4 x 4 x 5 : 26

Detasamentul Headvertising, cu un efectiv de 30 de oameni, prezenti 26, absenti 4, motivati 3, a efectuat un stagiu de pregatire alpina moto-mecanizata in Muntii Latoritzei (asta vine undeva intre Muntii Lotrului si Muntii Capatanii).


Pentru asta am avut nevoie de 5 vehicule tot-teren (diverse generatii & motorizari) si de un weekend cu cod galben spre portocaliu - apropos de ploaie si inundatii.


Peisajul – absolut scotzian, cu exceptia zapezii care ne-a impiedicat sa intram chiar pe ‘strategic’ si sa ne fugarim pe camp cu masinile la peste 2000 metri altitudine.


Asta insa a facut posibile popularele bulgariri si nu l-a impiedicat pe Craciun sa se fugareasca pe camp cu altii asemenea lui, la aproape 2000 metri altitudine. Nu, nu a fost singurul dintre ei care a simtit nevoia sa se dezbrace si chiar a facut-o.


Paparudesc, gestul a provocat doua “momente Skittles”, atat pe culme cat si la cabana, dupa intoarcere.



Cum se explica insa relaxarea - si chiar euforia - de pe chipurile drumetilor nostri montani?


Poate prin certitudinea ca la cabana exista un IMS socialist care sa te deznoroiasca cand chip-urile tehnologiei auto de ultima ora risca sa te lase cu curul in balta, la propriu. Si un caine care sa te adune din nori in caz de dezorientare bahica. Bineinteles, cainele era la pachet cu fiabilul ”M 461” portocaliu.

Post scriptum, 3 la 3.

Proba olimpica de labtenis alpin a relevat urmatorul aspect: in caz ca IqAds sau alte organizatii similare simt o mancarime sa organizeze o "cupa a agentiilor" la fotbal feminin, avem echipa & valoare la project managerite. Imaginile le prezinta pe “recent-addition-ul” Oana si pe Diana C. tinand linia de fund adica - trebuie sa recunoasteti - un post de raspundere in economia unei partide de tenis cu piciorul.


In alta ordine de idei, aceste retreat-uri sunt o ocazie unica sa afli tot soiul de lucruri bine ascunse despre colegi – astfel, am aflat ca Diana nu e doar machidoanca, ci e si un fel de verisoara a lui Gica Hagi. "Pai era la mintea cocosului", veti spune, privind fotografia de mai jos.

Sase Stigi, zero Clarksoni.

Adica o activare de-o facuram pentru Discovery Channel cu un set de clone de-ale lui Stig de la Top Gear. Care impart bumper-stickere la stop, din care sa afle lumea ca Top Gear e dat, mai nou, si pe Discovery. Mai jos baro-actzibildele cu pricina:

Brusc, ne-am dat seama.

Vis a vis de subiectul no.1 al lunii trecute, am realizat ca avem si noi in agentie o bucata dintr-un avion polonez. Mai précis, o elice de PZL adusa la un moment dat de Serban de acasa - in caz ca red bull nu-ti da destule aripi (mai ales cand trebuie sa bagi pentru al treilea an consecutiv pentru Red Bull Book).

“An dupa an, dupa, an dupa an, dupa an, dupa an…”

Asa canta “Rosu si Negru” (cred) in anii '80. Si asta imi vine sa fredonez vazand ca, dupa ce “Sobolanul si Ariciul” ne-a fost folosit vreo 3 ani consecutivi pe radio (incepand din 2001 cred), iata la al treilea sezon si billboard-urile Skincode cu manechine. Si iata - la doar al doilea sezon – revenind si campania Skincode de metrou, cea “grafitata”.



De aici mai multe intrebari: Cand se uzeaza definitiv & iremediabil o campanie? Exista “oldies but goldies” in publicitate? Voi aveti clauze in contract vis a vis de folosirea perpetua a unei executii? Trebuie ea platita sau nu?

Branza buna in burduf de ciocolata.

Cand ne dadeam cu avionul prin iarna grea o faceam in cadrul lungii licitatii organizate pentru contul Milli. In ciuda legendarei brosuri de prezentare facute de Gologan, am pierdut pitch-ul; din motive pe care le vom expune in volumul ‘Headvertising – primii 20 de ani”.



Dar ceva-ceva le-o fi placut la noi, pentru ca ne-am trezit ulterior in brate cu contul Dots, fara pitch. Dupa o prezentare “de intentii” – din care au rezultat “card-urile de target”, se pare ca ne-am facut intelesi.

Craciun, avand in sfarsit o buna scuza pentru intarziere.

30 ore cu rata, din Milano; inca o data se dovedeste ca paranoia romaneasca te ajuta mult in viata – s-a urcat in bus cand aeroportul era extrem de ne-inchis, dar in scurt timp s-a dovedit ca a avut multa dreptate s-o faca.