Low-key voice-over.

Undeva in India.

Dar un fals fals poate fi chiar originalul, nu?

Ta-naa!

Hogeacul nostru are in sfarsit o identitate. Desenata de Ovidiu Lupsa. “The”-ul a aparut din motive legale. Genul “modern”, suporta atasamente vizuale temporare & schimbatoare (cand e cazul si cat e cazul). Adica te plictisesti mai greu de noi. Mai jos, un exemplu in acest sens.




Si daca tot e vorba de “The Ark”, daca totul merge bine, o sa tot auziti de “evenimente la Ark” – de pilda chiar saptamana asta o sa fie unul – habar n-am inca despre ce e vorba, dar decorul déjà n-arata rau.

Pif est mort.

Adica tocmai a dat faliment. Ne cam strange asa, in cosul pieptului, e ca si cum ti-ar fi murit unchiul care te-a invatat sa pescuiesti sau ceva asemanator. Asta pentru ca e indubitabil ca multa lume care a ajuns sa bage in publicitate s-a dezvirginat in materie de benzi desenate cu Pif Gadget (sau cu suplimentul dansului, Rahan – “fiul epocii salbatice”).

Nu de alta, dar Pif Gadget era singura revista de BD la care te puteai abona in Romania socialista, chiar daca pentru asta cam era nevoie ca mama ta sa fie amanta directorului Postei din oras sau ca tatal tau sa fie secretar de partid. Din fericire insa, exista o puternica piata second-hand, bazata mai ales pe schimbul de Matchbox-uri contra Pif-uri.

Evolutie a Vaillant-ului – unde toate povestirile erau serializate - USP-ul lui Pif Gadget (pe langa cadoul montabil pe care il continea) era ca e “tout en recits complets” – adica nu e cu ‘va urma’. Ceea ce l-a facut foarte popular pentru copiii fara rabdare. Insa intrau prea putine in tara, si oricat le-ai fi poshtit, nu aveai cum sa “acoperi” prea multa lume. De unde si catastrofa vizuala de astazi, cu majoritatea romanilor handicapati vizual pentru ca creierasul lor nu a fost stimulat de mic cu comics-uri; sa fim seriosi, doar cu ultima pagina din “Cutezatorii” nu se facea primavara.

De aceea, poate ca e explicabila ura de astazi a multor clienti pentru tot ce inseamna ilustratie in advertising (“ce ba, produsul meu e pentru copii?”) si tot de aceea poate ca e explicabila iubirea aproape exclusiva a tratarii realiste, “la fotografie”.

Exista vorbe sa-i facem un mic parastas cu ComCom-ul, in memoriam, “a Pif-party”, cum s-ar spune. Pana una alta, daca l-ati cunoscut pe raposat, va rugam sa ne spuneti care era personajul vostru favorit din Pif (al meu era Gai Luron).

Arta din BCA?

Ramona ne-a luat cu arcanul la Laika, o micro-galerie proaspat deschisa. Rau nu ne-a parut, am simtit cum se intorc anii ’80. Opere involuntare “ulei pe parchet”, vin de casa, povesti din liceu, accent “nordist”, bere racita la robinet si eternul radiator la care te prajesti pe o parte si ingheti pe cealalta. Are si criza partile ei bune – parca ai mai putini bani, dar mai multi prieteni.




PS: Daca poseda cineva clientul Holcim, are aici niste sugestii cul pentru decorat sala lor de consiliu. Nu, nu sunt turnate, sunt luate “la mana” – e artist, dar nu e lenes. Omului se pare ca o sa ii creasca cota galopant, deci e o investitie buna, “while it lasts”.

Gigica se tireaza la Londra.

Bravand criza, Angela G se muta nebuneste intr-un loc unde o sa ii ajunga mai repede Creative Review-ul. Dar asta nu inainte de a fi dat gata PFS-ul. (adica “Proiectul Fara Sfarsit”) Ce ziua zidea, noaptea se darama, in buna traditie romaneasca, astfel incat au trebuit aproape 9 luni – de la schite si pana la tipar - ca sa termine seria de 6 noi brosuri cu toate planurile financiare ale ING-ului. Regretam deci disparitia unui art de moda veche, genul care intai se murdareste cu grafit pe maini si abia apoi apasa pe butonul acela rotund din care se deschide Mac-ul. Ca la Londra, adica.

Aprilie, Mai, Iunie 2009

Ce cont e ala la care nu faci un calendar la sfarsit de an? 12 luni, 12 mutre, 12 acuarele. Gologan, Besliu, Tolici.

A Smart move.

Adica tocmai ni s-a propus ca Smart sa se intoarca la Head. N-avem ce poza sa punem la aceasta stire, asa ca ilustram cu cateva detalii din felicitarea pe care tocmai i-am facut-o Mercedes-ului cu ocazia proaspat-trecutelor sarbatori. Responsabil: ‘Hawker’ Soimulescu.

De ieri nu mai suntem casatoriti cu InBev.

Pe de o alta parte, asta inseamna ca putem sa ne punem in agentie capete de cerbi (gonflabile) fara sa fim acuzati de tradare. De asemenea, se zice ca exista deja o bere care ne-ar cam invita sus la ea, “la o cafea”.

Avem un nou director de creatie. Precum si o noua directoare de client service.

Adica Cornel Gologan si Ramona Urdea au fost inscaunati oficial. La vremuri noi, oameni mai fresh, care sa-l invete pe caine noi trucuri. Oameni care sunt mai putin anchilozati la cap sau mai putin obsedati de amintirea unor vremuri care s-au dus si nu se mai intorc – adica minunatii ani ‘90 (si Golo si Ramona au venit la Head in 2002). Ambii “din interior”, si nu importati, pentru ca lumea ii stie de onesti, foarte muncitori si ne-politicieni – “instant cred” deci. In plus, dubla numire este garantia unei perpetue paci intre creatie si “project management” (cum ii spunem noi asa-zisului “client service”, denumire care noua ne suna periculos de aproape de ‘room service’). Doamne-ajuta & bafta lor.

Luminita cu Obama - Beyonce cu Loredana

Dupa succesul nebun al video-ul electoral xeroxat in care candidatul Anghel Luminita ne ruga sa nu votam, o alta cantareata de la noi s-a gandit sa aduca in programul Pro TV de revelion putin din farmecul emisiunii americane Sambata Seara in Direct. Sau poate nu s-a gandit ea, s-au gandit altii. Dar tot furtspiratie se cheama.

Doua restante din 2008

Pe la sfarsitul lui noiembrie am vazut-o la chip pe Livia Coloji, ilustratoarea de la Timisoara cu care am lucrat niste Santal, ceva ING si un site la Foltene. Finally. Pentru ca dupa ce am lucrat ceva proiecte, am inceput sa ne gandim cum poate sa arate cineva care deseneaza cu atata “har si daruire”. Din fericire, n-a fost ca in cazul vocilor de radio, ai caror posesori sunt frumosi ca Andrei Gheorghe. Livia nu e o baba cu un neg mare in mijlocul fetei.



De ziua lui Kati, colegii i-au facut cadou un sac de pufuleti Gusto. Nu e o gluma proasta ca animalele alea mari, din plus, pe care si le fac cadou adolescentii si amploaiatii din departamentele IT. Lui Kati ii plac pufuletii. Si, in aceiasi masura, pufuletii o plac pe Kati.

“Hey-ho, let’s go!”

Hap, si-a-nceput: Scoala ADC.RO se intoarce, with a vengeance. Dupa cum spune si afisul, speram ca anul asta sa se inscrie cetateni mai decisi sa ne uimeasca in sensul bun al cuvantului cu pofta lor de-a ne lua painea de la gura si mouse-ul din mana.

Deci, stimati cititori, ne puteti ajuta dand sfoara-n tara despre scoala si inscrieri – pentru ca nimic nu functioneaza mai bine decat word-of-mouth-ul in astfel de cazuri.

Poate remarcati si ca e prima iesire in lume a noului logo ADCRO (zis si “creionul cu aripi”, zis si “musca galbena”), desenat de Sasa Lazar de la Cap si gazduit pe afisul facut de domnii Lupsa & Alexandrescu dupa libretul d-lui Gheorghe (zis si “Asociatii”) de la Gavrila & Asociatii.

Acum si cu trailer.

Cine recunoaste interpretii are din partea ComCom o invitatie gratuita la un concert Costas Ivanov, acest Joe Satriani al regizorilor din Romania.

Si ei chiar au venit.

A doua zi dupa deschiderea portilor agentiei Cap pentru colegii ComCom-isti, am avut noi ocazia de a organiza o seara a portilor deschise (numai prin amprenta digitala, ca in filmele cu virusi periculosi) pentru aceiasi ipochimeni care au spus “nu” sectarianismului corporat.

Din sumar: Roxette-ul comunicarii romanesti, e vorba de Pila & Kiki, Costas, magul ghitarilor ce plang si Vlad - asul boardingului indoor – pozat exact inainte sa lase o dara de sange pana la baie, ca o vulpe ranita de vanatorul chior.

S-au servit bauturi cu un continut bogat de citate musical-culturale.

Cu asta i-am chemat.

De ce o vreme o sa miroasa a carnati zidurile agentiei.

Pentru ca – deocamdata – Targul Taranului Roman s-a mutat la noi, in “Vama” (in jurul si la parter) Desi, nu sunt doar tarani, ci si asociatii studentesti mai slow-food-iste & alti cetateni straini care vand “nourriture lente”.

“Daca doriti sa revedeti” - 2008 / Partea I – “Acel moment din an”.

Cand trebuie sa ii iei unui coleg ceva pe cat posibil nu groaznic de inutil. Am trecut cu bine peste el, momentul. De la presuri de la Hornbach si pana la stocuri de Kinder cat sa-ti ajunga pana in 2010, de la spray-uri cu piper pana la “intaritoare de efort”, gama cadourilor a fost una larga, cum zice o reclama din 1984 la magazinul Victoria. Toate astea la lumina focului filmat si pus in bucla pe un DVD de un suedez cretin – recomandam tuturor acest digi-semineu cat se poate de ecologic. Din cand in cand, pe coloana sonora pocneste un bustean mai noduros.