Nu am aruncat ultimele can-uri de Red Bull pe care scrie pe spate ca “imbunatateste starea afectiva”. Daca aveti asa ceva in casa, pastrati-le pentru ca au sa devina marfa de e-bay; tocmai s-a interzis la nivel mondial formularea respectiva, deci lotul asta e ultimul. Et voila ce-am gasit la Viena: Cola scoasa de Red Bull. La gust, not unlike Quick Cola de cand eram noi mici. Probabil intr-un viitor nu foarte indepartat in mana unui smardoi near you.
Au primit felicitari de la "liderii regionali" ai lui Greenpeace pentru campanioara “grassroots” pe care am / au facut-o pentru strans si voluntari si bani. Stati calmi, nimic de pozat cu Carioca si de castigat la NY Festivals. Cand nu sunt bani de campanie, de unde bani de fotografii sau de entry fees?
Na, ca mai sunt tovarasi din banking care taie un fel de “poate ca”-uri in comunicare. Ce-i drept, in alta tara. Dar parca nu-i o scuza, ca a UniCredit-ului e totusi o “paneuropeana”.
Incercati sa aprobati in Romania un headline pe food care sa sugereze ca “buni” e o tuta tolomaca si nu “depozitara traditiilor & vatra familiei”. Sa vedeti ce vatrai va furati intre ochi de la directorii de marketing.
Hai, si ne luam cardul, si intram pe Amazon si ni-l comandam. Pentru ca primul sezon din “Mad Men” este acum disponibil si pe DVD. “Mad”, de la Madison Avenue. Treaba se petrece in “epoca de aur” a advertisingului, candva intre 1958 si 1960, intr-o agentie din New York. Adica exact in locul si momentul cand lumea casca gura muta de admiratie sau de oroare la VW-urile lui Bill Bernbach.
Produs de omul care ne-a daruit un alt cosmar al feministelor (“The Sopranos”), Mad Men a umflat Golden Globe-ul pentru cel mai bun serial anul trecut; dar nu neaparat asta te rupe. E insa incredibil de bine reprodusa epoca, si nu doar la nivel de scenografie si costume (desi si asta e fascinant – o sa incep sa umblu in costum si cravata de cum scade sub 22 Celsius) ci la nivel de relatii umane.
Negrii sunt doar liftieri, “femeia este ca s-o f***” iar barbatii fara palarie socheaza prin aparitie. Client service-ul sta cu clientii la restaurant cu orele si noptile, creatia scrie un headline dupa care sarbatoreste cu curve iar companiile de tigari au testimoniale cu medici care zic ca e foarte OK sa fumezi. Vizionare placuta & vom reveni.
E un circ italienesc care a mai fost si anul trecut la Palazzo-ul Copiilor din Parcul Tineretului. Fac postere de zici ca lucreaza pe art cu Indiana Jones. Nu ne place circul, dar diseara o sa apelam la femeia cu barba si mustata care vinde bilete, sa faca un drum pana in cusca cu materiale promotionale, si sa ne aduca cateva d-astea cu Jaws. Cat costa, platim.
Ieri, la viitorul nost’ salas, un nene sapand la fundatia chiller-ului pentru aerul conditionat a gasit o bomba de aviatie neexplodata, din al doilea razboi mondial. Englezeasca? Americana? Naiba stie. Cert e ca toata zona a fost izolata si evacuata ca sa o scoata de acolo, insa a fost carata spre dezamorsare intr-un Aro zdranganind ne-escortat prin circulatia isterica a Bucurestiului. Nu, nu e bomba de jos. Cea de jos e un frate, tot ne-explodat, al celei de la Hiroshima. Pe asta daca ai gasi-o langa fundatie ai lumina singur noaptea pentru tot restul saptamanii.
Dupa cum le-am explicat si ziaristilor care ne-au asaltat cu intrebari despre “viitoarea campanie BestJobs” nu intotdeauna cand castigi o licitatie se cheama ca iei si clientul. Uite, de pilda, “cazul BestJobs” - am luat pitch-ul dar nu vom face campania. Deh, banul ochiul dracului. Dar sa nu uitam celebrul si vechiul adagiu: “You only respect what you pay for”.
Pe de o alta parte, ideile bune costa. Mai ales cand te ajuta sa economisesti o gramada de alti bani, cum ar fi banii de media. Chiar, de ce nici un client nu clipeste cand da milioane pe spatiu TV dar urla ca picurat cu acid sulfuric pentru cateva mii de euro in fee-uri de creatie?
Desenul de mai jos este din prezentarea pentru pitch.
Sunt ultimele zile in sediul din fosta IPA, asteptam sa se usuce sapa autonivelanta in Rahova, ca sa ne mutam cu tot calabalacul la etajul 1 al fostei cladiri a vamilor. Intre timp lucram intr-un imens stup cu catrafuse, sarsanale si balast adunat in doi ani de publicitate pe Mircea Eliade 18. Din muntii de maculatura a scos capul un headline folosit in campania de relansare a CEC-ului, pe care l-am adaptat un pic la realitate din agentie, rupand logo-ul din partea de jos a paginii. L-am pus de usa de la intrare si functioneaza. Daca nu neaparat “conceptual”, macar mai acopera un pic din scena de mutare de la departamentul contabilitate. Multumim, Aneta.
Dupa mobilierul licitat de membrii shop-ului de creatie, a venit si randul nekermannelor cu poze, de pe vremea cand ca nu cumparam tiff-uri de pe net si trebuia sa rasfoim tomuri de cataloage venite de la Gulliver. Cum era de asteptat, nu le vrea nimeni. Ceea ce ne intareste convingerea ca suntem o agentie care a inteles internet-ul.
Si, oricum, daca o sa avem vreodata nevoie de vizualuri cu cutii si atmosfera de mutare, avem pentru cel putin zece campanii de print si outdoor.
Unicul articol care nu pleaca momentan la gunoi sunt niste NIKE vintage 1986, purtati de Alexandrescu vreo sase ani, intre lansarea albumului Europe – The Final Countdown si aparitia nestematei muzicale “I Will Always Love You”. Nicusorii au vreo 12.800 de kilometri la talpa, toti parcursi cu multa grija in Baia Mare si in Bucuresti (pe traseul Ozana – ATF – Ozana). Originari dintr-un "pachet de la rude" pre-revolutionar (vecini de pachet cu o caseta cu Bon Jovi), inca mai au viata in ei si sigur o colectie unicat de ciuperci si acarieni. Daca ne citeste vreun fashion aficionado, care e amator de antichitati numarul 44, sunt moca. Just, let us know.
O data pe an, Kastner & Partners, agentia-pastor a contului RED BULL worldwide, aduna marfa creativa pentru RED BULL BOOK, o cartulie cu idei din toata lumea, stranse de la copywriteri, artzi si oricine nu are treaba in momentul in care intra brief-ul in agentie.
In mare, la final se aduna cateva sute de flugtag-uri, gravity challenge-uri si alte event-uri, stunt-uri si smecherii, care sunt witty, fun, dar in acelasi timp self-ironic si twisted, adicatelea pe brief. Next, Kastner taie din ele pana raman cateva zeci de propuneri, asa-zis apte pentru audienta la Mateschitz, CEO, owner si parinte al marcii. Next, Mateschitz stramba din nas pana raman 5, care urmeaza sa se faca urgentissimo, si inca vreo cinci care sa fie facute ceva mai incolo.
Anul asta, titanul bauturilor energizante a zis da la o propunere de la Vlad si la una de la Gologan, de unde si “tunurile” din headline. Good. Ambele sunt pe lista care arde, revenim cu detalii in curand, din Israel, Dubai, Beirut, Noua Zeelanda si alte tari care o sa ne implementeze proiectele.
Daca tot o sa avem mobila noua in Ark / Vama / Bursa (spuneti-i cum vreti), cea veche a facut obiectul unei masive tombole interne la care tot poporul din intreprindere si-a testat norocul pentru Ikeile noastre din 1999 (“avangardisti”, le luasem de la IKEA-ul din Budapesta si le-am carat cu van-ul pana la Bukres)
De altfel “Icheile” ne-au dat ocazia singurului si celui mai bun team-building pe care l-am facut vreodata cu agentia – asamblatul lor intr-un uichend hibernal de neuitat; pentru ca de pilda n-am uitat nici pana in ziua de azi cat de naspa de montat erau glisierele metalice ale rafturilor de la dulapioarele de birou.
Marii performeri ai zilei au fost Adi si Mihaela cu un bulan demn de 6 din 49. Daca ne invita acasa la ei, vom incerca cu totii un foarte mare “deja-vu”. Gentila Alina, noua posesoare a mesei “noastre” de ping-pong, ne-o va lasa pana la mutare. Iar Asociatia Noilor Proprietari ai Scaunelor de Bucatarie a fost de asemenea de acord ca ar fi deplasat sa ne oblige sa mancam in picioare.
Nu de alta dar mamzel Cruceru e in 7 luni, dupa cum se poate vedea in fotografie. Deci cautam semi-disperati un account competent, civilizat si stapan pe sine. Nu vrem veleitari sau manechine sau tzoape sau pitzipoance. Ar fi dragut sa stie sa scrie o prezentare, sa cante la instrumentul numit DTP si sa mobilizeze cu bata art-directori “distrati”. Ar fi prea mult sa ne dorim sa fie in stare sa prezinte la public si sa ii placa lecturile “de marcom”? Daca stiti vreun potential / potentiala, denuntati-l(o) imediat la Ramona@headvertising.ro
Urmeaza sa ne mutam, probabil in week-end, in viitor-gentrificata zona Uranus. Ceea ce l-a determinat chiar si pe Ovidiu Lupsa sa isi bage in cutii lucrurile adunate in ultimii 2 ani pe birou. Adica doi munti de hartie. Dar nu asta e interesant, ci faptul ca restul cutiilor lui Ovidiu sunt nedesfacute nu doar de cand ne-am mutat aici, ci de acum doua mutari. Deci omul le-a impachetat acum 5 ani in str.Tokio si de atunci le tot plimba prin oras, din loc in loc.
De ziua dumnealui, dl. Lazar a primit din partea colegilor uzi de admiratie sau de invidie sau doar de transpiratie, un skateboard “tot teren”. Rotile nu sunt tocmai mici si trebuiesc umflate cu compresorul. Ii uram prudenta si viteza redusa pana la evitarea oricarui pericol, vorba Politiei Romane. Ca sa n-ajunga ca si colegul Voicu Solidox, care mai are destul pana sa inceapa recuperarea post-operatorie. Si care avand – printre altele - clavicula rupta, nu poate pune umarul sa ajute la mutare. Ce-am mai ras.
Am facut-o in cladirea unde urmeaza sa ne mutam. Conlocuitorii rahoveni, veseli foc – “fiz dragutz, se deschide club de lux acilea?” Am incercat, si intr-o mare masura chiar am izbutit, sa invitam pe oricine a lucrat vreodata la noi sau cu noi, sau pentru noi, “Headz”, clienti, “furnizori”.
Multi au si venit – de pilda primul nost’ art, dl Jovanovic, (vezi mai jos) Dar n-a venit primul nostru detepist. Dupa cum a venit Hanny, ultima noastra “stapana” la Connex, dar n-a venit prima, Aneta (era in concediu)
Dupa cum se vede si in pozele de mai jos, am primit caini mai vii sau mai putin vii de la oameni mai mult sau mai putin normali. Dupa care am plecat toti in vacanta doua saptamani. Unii clienti n-au apreciat prea tare disparitia, desi i-am anuntat inca din februarie ca o sa plecam.
Andrei a pus pe un singur tricou tot ce am pus pe tricouri in ultimii 10 ani de zile. Multumim inca o data pentru 10 ani de tampenii caninoide lui Sergiu Negulici. Tricourile le-am bagat in pungi, iar pungile le-am dat plecanzilor de la petrecerea noastra de 10 ani.
Pentru ca multa lume a comentat de ce pe invitatia la petrecerea noastra unii apar mai des si unii mai putin - sau chiar deloc - e momentul sa redirectionam protestele catre cea care a facut invitatia (cu cea mai a dracu’ stanta pe care am facut-o noi vreodata). Dar fata are un mare alibi; de-abia a venit la noi si inca nu-i stie bine nici pe prezenti, d-apoi pe “trecuti”. Asa ca a pus si ea ce poze i s-au parut mai ok de pe CD-urile pe care i le-am pus in brate, fara sa stie pe cine pune si pe cine nu pune.
Canicula ne-a taiat multe chefuri, printre care si cel de a urca chestii pe blog. Ar trebui sa ajungem cumva la zi, si n-avem cum sa o facem, decat aruncand de-a valma tot ce s-a strans “ne-suit” in ultima luna, in cateva post-uri recuperatorii.
