Da!

marți, martie 30, 2010

Asta nu inseamna ca excludem un sequel


Saptamana viitoare, cel putin la Head, incepem sa chemam, vedem, vorbim. Daca si angajam, aflam si noi si voi pe cat de repede s-o putea. Asa ca, de luni incolo, check mail. Si multam anticipat pentru toate CV-urile.

Nu credeam ca o sa se ajunga pana aici.

Ne suna un amic: “Ati castigat la RoBlogFest!” Nestiind nimic, am verificat si am vazut ca nu e chiar asa ; suntem doar locul 2 in categoria “blog de companie”. Cum noi nu ne-am agitat deloc si nu am inscris nimic, nicaieri, ne-am cam minunat de intamplatoarea intamplare; si ne-am pus problema ce misto ar fi daca s-ar putea castiga asa si la Effie – ca tocmai am vazut ca anul asta ar trebui sa ne chinuim sa facem si un mic film pentru fiecare entry, sa nu li se impaienjeneasca ochii juratilor de atata citit.



Insa in alta ordine de idei, nu putem spune ca surpriza absoluta de la RBF nu ne-a magulit oarecum, deci inca o data le multumim celor ce ne-au bagat in seama si (nu stim exact cum) ne-au inscris, celor care ne-au votat si – evident - celor care ne citesc. Pe de alta parte, am intrat pe “castigator” – Avon Spaceblog – si ne-am facut un numar deloc mic de cruci; intrati si voi si vedeti de ce.

Un mic side-project?

Nu, nu avem inca 25 de ani de experienta, insa avem destula cand vine vorba de sapaturi manuale. Si banuiesc ca se castiga OK si cu mai putin stress decat in publicitatea lui 2010. Si macar daca te pune unul sa sapi o groapa in fata blocului nu descoperi a doua zi ca alta echipa a fost chemata de asociatia de locatari sa sape alta groapa, in spate.

luni, martie 29, 2010

Pitch la o companie greceasca.

In meeting-room, un bust de filosof - cum altfel? Cred ca am fost suficient de logici in prezentare, deci speram sa ii fi placut.

Tot despre transparenta.

Insa de data asta nu punem o caricatura, dimpotriva. Se pare ca oamenii de la New York Times isi filmeaza, live, sedintele de redactie. Uau. Suntem curiosi cum ar fi fost daca Ziua si-ar fi streamuit sedintele de redactie din timpul campaniei electorale.

Mihaela se duce la client.



Nu ca sa prezinte ceva, cum obisnuia, dimpotriva. Si daca tot a supravietuit la vreo trei fuziuni cu rebranding din domeniul bancar, mama Clarei Alexandra pleaca la o banca (speram ca mica C.A. sa aprecieze in viitor ce face maica-sa acum pentru ea, pentru ca intr-o banca cu siguranta nu e ca intr-o agentie) Viitorul sigur ii va fi roz, pentru ca asta e culoarea dominanta a comunicarii bancii respective. Adresam deci si pe aceasta cale un vagon de multumiri si ii uram multa bafta celei ce ne-a fost alaturi vreo 11 ani minus un concediu de maternitate.

joi, martie 25, 2010

“Cultural Cevapcici”

Din telefonul delegatului nostru in Belgrad: ilustratie pentru un lant stradal de popcorn.



Ambalaje de paine; “designer bread” dar totusi paine – “Hleb & Kifli” se cheama respectivii, nimic frantuzit, italienizat sau anglosaxonit, iata.



Dintr-un mall, o precizare pare-se necesara pentru noua colectie Ferragamo.




Niste ambalaje de lapte locale, evadate din ubicuul tetrapak obosit de la nord-est de Dunare



Si vitrina unei expozitii de grafica Milton Glaser; sponsor, Erste, cu un branding decent & relativ inventiv pentru genul asta de "manifestare".

miercuri, martie 24, 2010

E cu politica si e in alb-negru



Deci nu e publicitate, pentru ca respectivele ingrediente au ajuns tabu in meseria noastra atat de cumintzica. E doar o mana de ajutor pe care i-am dat-o lui Cristian Movila (NY Times, Time, Newsweek, etc. – detalii pe cristianmovila.com) pentru evenimentul lui din weekend. Mana furnizata era a lui Cosmin Voicu.

Esenta de Romania



Lucrare expusa nu in MNAC, ci in SMC (adica Spitalul Militar Central) - daca primeam si noi brieful de la “brandingul de tara” nu cred ca ne-ar fi dus capul la ceva mai misto decat asta.

“Puneti mana pe Vasilica!”

In ’87 am pus mana pe prima caseta din viata mea cu Smiths si – evident - nimic n-a mai fost la fel in viata mea de adolescent cu cosuri. Dar “heaven knows I’m not miserable now” pentru ca vineri seara, jos la noi, vine basistul lor – prilej, bineinteles, pentru punerea in practica a celebrei glume cu “pot sa va ating, maestre?”.

miercuri, martie 17, 2010

Cum ar urla tiganul cu fiare vechi, “Aaaaaaaaaartanga-jaaaaaaam!”



Da, angajam art director. Si nu numai noi, pentru Head, ci si Cap cauta. Asa ca dam un urlet dublu, pentru ca - in mare - vrem cam acelasi lucru.

Nu vrem debutanti, vrem sa stii binisor ce si cum cu art-direction-ul. Nu stiu de Cap, dar in ce ne priveste, vrem sa poti sa-ti desenezi singur(a) schitele, nu suntem interesati de oameni care inceteaza sa fie art-directori cand se ia curentul.

Ce mai vrem? Sa-ti placa sa faci lucruri frumoase cand poti si urate cand trebuie. Sa gandesti modern; sa vrei ca la Londra, nu ca in Archive, sa fii de acord cu faptul ca de multe ori publicitatea nu trebuie sa arate a publicitate, dimpotriva.

Sa nu fii primadona usor ranibila si sa fii muncitor, pentru ca suntem in 2010, in plina criza, si se intorc pitch-urile pe banda rulanta ca prin 2001. Bashca, suntem agentii de creatie independente ambele – deci mai usor cu sponsorizarea creatiei din ce fura aia de la media (we don’t do media)

Portofolii si CV-uri, cu incredere, pe adresele gologan@headvertising.ro si pila@cap.ro (da, e foarte posibil sa le poshtim intre noi; daca vreti cu osebire la unii si deloc la ceilalti, specificati asta ca atare cand le trimiteti)

luni, martie 15, 2010

Suna familiar? Sau groaznic de familiar?

Spicuiri dintr-un articol publicat azi in AdAge.com - articolul se intituleaza "Bud's Big Blunder: Letting Consultants Steer Brand - 'Drinkability' Flop at Anheuser-Busch Comes as Marketers Expand Influence of Outside Advisers on Ad Work"

"Shortly after August Busch IV was named CEO of Anheuser-Busch, he accepted a company director's recommendation for a consulting firm that would assist with managing the brewer's burgeoning brand portfolio. The firm, Cambridge Group, ended up going far beyond portfolio management. In fact, its exhaustive research resulted in the "Drinkability" campaign that -- four years and millions in fees later -- is considered a major factor in Bud Light posting the first full-year sales decline in its history.

The "Drinkability" debacle, however, resonates beyond A-B, as agencies increasingly chafe under the growing influence of consultants. Marketers are under pressure to justify their budgets, and CMOs, skating on ever-thinner ice, are trying to bring a more scientific approach to a discipline traditionally heavily reliant on gut calls. The degree to which these consultants' recommendations and findings can translate directly into creative is becoming a familiar frustration for agencies.

Consultants "can be outstanding at what they do, which is linear thinking and process," said Peter Krivkovich, CEO of independent Cramer-Krasselt. "It's just important for clients to remember that human behavior is not linear."

Executives at both Cambridge and A-B note that the consulting firm made recommendations that the brewer's executives were under no obligation to follow. But Cambridge's exhaustive findings led directly to dramatic shifts in how Budweiser and Bud Light were marketed. Each brand largely abandoned the emotional appeals that had helped them become the two largest beer brands in the U.S. for straightforward pitches about process and product attributes that coincided with worsening sales for both labels.

Executives at the shops who worked on the "Drinkability" campaign -- DDB and Euro RSCG -- say it's true they didn't take orders from Cambridge. But they add that it seemed that executives at the brewery had invested so much time, money and energy into the process that its recommendations almost always quickly became the client's."


O sa avem si noi oare in Romania o discutie mai serioasa despre asta, acum ca deja avem destule cazuri locale?

Ce nu facem noi pentru clientii nostri?

Decat sa insiram aici tot felul de lucruri imorale si rusinoase care ar raspunde la intrebarea de mai sus, preferam sa dam exemple pozitive si sa aratam ceva ce suntem dispusi sa facem pentru ei.

Uite, de exemplu, acest cor de urlatori format ad-hoc pentru a umple coloana sonora a unui spot radio comandat de UniCredit Tiriac Bank. La un singur strigat s-au adunat vreo cinci oameni de la creatie, un stimat domn de la Rock'n'Roll si un fost stimat domn de la Rock'n'Roll care se afla intamplator prin zona.



Iar acum, dupa trei zile, ne-au revenit si vocile. Deci e OK.

vineri, martie 12, 2010

Chimen. Supa. Vecina. Gratis.



Logo-ul semi-oficial Ark lucreaza in subconstientul oamenilor din cladire – dovada, au aparut déjà jos niste oale destul de asemanatoare cu cea ‘identitara’.



Si daca tot au aparut, Crenguta de la DC (si nu de la Barbulesti) care deloc intamplator (e transilvaneanca) stia sa faca supa de chimen, a si facut una gigantica, pentru toata lumea din cladire. Sarumana pentru masa, mai ales ca niciun portofel nu a fost ranit in timpul acestui proiect. In afara de al Crengutei, bineinteles.

Yahoo, yahoo, copii si frati.

Creatia in deplasare - la Media Investment - incercand sa vada ce-au sa vada clientii, insa inainte sa vada clientii, vis a vis de noile oferte ale lui Yahoo (dar nu numai)



Din program: campaniile “de re-targetare”, the Flickr issue, de ce n-o sa-I poti spune niciodata cu precizie clientului cat o sa coste campania lui pe Yahoo, precum si adevarul gol-golut vis a vis de intrebarea “de ce cand cumperi la CPM ai voie sa ai bannere mai grele decat cand cumperi la CPC?”



Morala? Din punctul nostru de vedere, e “hold your horses” cam pana prin august 2010, cand o sa avem Yahoo.ro, nu .com si n-o sa mai trebuiasca sa ascultam de legislatia americana sau de IAB. Si cand se pare ca o sa putem targeta si “pe localitate”.

joi, martie 11, 2010

Cele mai bune spoturi pentru creditul de nevoi personale facute vreodata.



O dulce ilustrata audio-vizuala din vremurile in care banii curgeau din cer, la propriu, in tara asta. Cu observatia ca acum, cand nu prea ii mai avem, putem sa ne dam seama cam ce-am facut cu ei cand ii aveam.

In alta ordine de idei, metaforic vorbind, cam asa au dat si bancile creditele - de la Bancorex incoace, pana in 2008. Si e o metafora buna si pentru modul in care a functionat presa romaneasca in ultimii 10 ani: tu dai bani si ei iti striga numele, numele, numele, numele, numele…De fapt, e ceva din Romania recenta care sa nu sufere deloc alaturarea cu acest filmulet?

Scoate si RAAA-ul papusi locale?

Dupa cum a anuntat azi AdAge, Mattel scoate papusi cu personajele din Mad Men. Dar de ce nu si in Romania? De abia le astept pe cele cu Cristi Burci tanar, Naumovici pe motor si setul Radu Florescu (care include si 5 Barbies "generice" imbracate in taior business).

miercuri, martie 10, 2010

Daca tot am amanat postarea

N-o sa mai punem aici cele doua spoturi din campania "Dansez pentru mine" care ruleaza deja pe TV. Il punem doar pe cel care va rula incepand de maine si dam un link spre un cont de youtube unde le puteti vedea pe toate de pana acum plus, in curand, unul cu o domnisoara draguta si unul cu o familie fericita.



Si un link spre channel-ul de YouTube.

marți, martie 09, 2010

Ce naiba inseamna “badvertising”?

Altfel spus, “partypooping la AdVice”.

Slide dintr-o prezentare pentru conferintele AdVice de anul acesta. E vorba de domnisoara Carrera, Asia pe numele ei mic, ca exemplificare a faptului ca desi joaca foarte prost, de fapt e o actrita foarte buna, pentru ca in filmele porno brieful e foarte diferit de brieful lui “Eu cand vreau sa fluier, fluier.”



Extrapoland, am incercat sa explic ca nu poti sti daca o reclama e buna sau proasta pana cand nu stii ce a vrut de fapt si ce a obtinut pana la urma. Adica pana cand nu stii brieful si rezultatele post-campanie. Cum rar le afli, poate ca e o idée buna si un prim pas spre profesionism sa ne scoatem – studenti fiind - stupida sintagma “badvertising” din vocabular, pentru ca rareori chibitii fara date stiu ce e cu adevarat “bad” in “advertising”.





Bonus: “Bumbescu vs. Dobrin” – unul a jucat frumos, dar celalalt, rudimentara bruta, e castigator al Cupei Campionilor. Care e deci fotbalistul mai prost? (raspunsul corect este “Nu stiu”)

Serban

“D”-ul din DSG.

De pe mica scena a blogului nostru in ceva – dar nu cu mult – mai incapatoarea noastra sala. E vorba de Dragos Stefan, pe care poate l-ati remarcat in commenturile de la ultima discutie in contradictoriu de pe blog (pe postul cu “Air & pirateria”) cu “S”-ul din Headvertising.



S-a intrupat nedigital ca sa ne prezinte mai pe indelete munca lor, Bucurestiul fiind, din nefericire, probabil doar o etapa intre Cluj si Londra. Unde – aparent - ce ar putea sa faca este mult mai cautat si mai remunerat: unde mai ai loc in buget pentru “dsg-uri”, cand in ziua de azi trebuie sa faci 4 spoturi cu 40 000 sau 5 cu 50 000?

Happy belated 8 martie!

Vine o zi in viata unui om

Cand trebuie sa bea 40 de pahare de vin si sa manance mucenici. Bogdaproste, mama lu’ Cristina!

luni, martie 08, 2010

Pana una-alta-alta

Speram sa vina in seara asta spotul nou pentru UniCredit Tiriac Bank (unul care nu e inca nici pe TV) sa-l putem arata aici. Dar n-a venit. Si nu putem. Asa ca am ales de pe youtube un alt rezultat iesit la search cu numele bancii.

sâmbătă, martie 06, 2010

Pana una-alta.

Luni urmeaza sa punem pe blog noua serie de spoturi UniCredit. Dar pana atunci, pentru putinii vizitatori de weekend, ne-am gandit sa punem pe post de teasing niste cartoane de inceput.



miercuri, martie 03, 2010

Stirea lunii trecute.

Ramasa neobservata, evident: un studiu din Statele Unite a masurat increderea oamenilor in recomandarile prietenilor de pe Facebook. The horror, the horror –in 2008, 45% mergeau pe mana lor. In 2009, intr-un singur an deci, doar 25% mai pun botul la ce le este impins de catre frenzii lor “dpFB”.

O erodare incredibila, care ne arata cat s-a abuzat si cat de prost a fost facuta exploatarea comerciala a “potentialului de recomandare”; adica principala promisiune catre advertiseri a retelelor sociale. Cu alte cuvinte, trepanati baieti, dar trepanati mai fin, nu cu barosul.